Se afișează postările cu eticheta informare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta informare. Afișați toate postările

duminică, 23 iulie 2017

Traseul 30: zi de zi, între Centru şi Borcan (Poarta Sud C.S.G.)

Astăzi dimineaţă, duminică, zi de sărbătoare, am spus să călătoresc şi eu cu mijlocul de transport desemnat să asigure traseul 30: Centru – Borcan. Încă de la primele ore ale dimineţii, am avut între 8 şi 15 călători dintre care unii au mers până la capătul extrem („Borcanul”) iar alţii s-au urcat de acolo pentru a veni în oraş.

         E drept că traseul 30 a debutat cu emoţii... Emoţii care au început să dispară în favoarea utilităţii. Astfel, în timpul zilelor lucrătoare, traseul 30 se bucură de flux mare şi mediu de călători iar în cursul zilelor de sâmbătă, duminică precum şi-n zilele considerate sărbători legale, sunt destui călători care apelează la această rută.

         Reamintesc că, în prezent, programul acestui traseu este:

TUR: plecare din Centru: din oră în oră, în intervalul 06:00 – 19:00;

RETUR: plecare de la Borcan (Poarta Sud C.S.G.) : din oră în oră, în intervalul 06:30 – 19:30.

Mai jos: câteva fotografii realizate în cursul acestei dimineţi:

-tur: staţia Tirighina:



-la capăt de linie:



-retur: staţia Tirighina:


-retur: staţia Bld. Brăilei:


vineri, 9 decembrie 2016

Hartă pentru actualul 28

Noul itinerariu al traseului 28 a fost anunţat în presa locală, la Centrul de Informare al societăţii noastre de transport public local şi mai apoi postat pe site-ul oficial, blog şi pagină de facebook. Însă, după cum spunea o doamnă, nu toţi cei care călătoresc cu autobuzele au acces la internet sau îşi permit să-şi cumpere zilnic presa locală... Şi avea dreptate.

Unul dintre cele mai simple şi totodată mai eficiente moduri de informare a călătorilor constă în prezentarea schimbărilor implementate „pe teren” – adică în staţii, la cabinele de vânzare a legitimaţiilor de călătorie sau în saloanele mijloacelor de transport în comun. Pornind de la această idee, am realizat astăzi o hartă a „noului 28” pe care urmează să o afişăm în toate autobuzele care vor deservi acest traseu.

Etape:




... şi rezultatul final:


marți, 31 mai 2016

Etape de informare

Procesul de deservire al rutelor gestionate de societatea noastră de transport local se află într-o continuă schimbare: propunerile publicului sunt prioritare în şedinţele desfăşurate între Transurb S.A. şi Serviciul Transporturi al Primăriei.

S-a plecat de la un “program platformă” care a “suferit” până acum, câteva schimbări majore şi care va mai “suferi” şi altele. Important este să asigurăm eficienţa, să implementăm schimbările necesare pentru o activitate benefică atât din punctul de vedere al posibilităţilor ce le poate furniza operatorul de transport cât şi al călătorilor care apelează la serviciile acestuia.

Următoarea etapă – după menţionarea şi promovarea traseelor pe care activează Transurb-ul – este informarea publicului asupra orelor la care mijloacele de transport ajung în staţiile stabilite: deocamdată, s-au amplasat graficele specifice traseelor care străbat segmentul “Regiment 11 Siret – Prelungirea Coşbuc” precum şi graficele traseului 28, pe tot itinerariul parcurs.

Urmează să ne familiarizăm şi cu orarele altor rute, în cel mai scurt timp posibil.




duminică, 8 mai 2016

Înainte de… Ziua cea Mare

Şi iată că după ani şi ani de aşteptări, mâine9 mai 2016 – se va marca unul dintre momentele importante din istoria regiei noastre de transport: recâştigarea titulaturii de unic operator în circuitul urban.
Da, sunt emoţii sunt nervi întinşi… Programul de funcţionare a fost anunţat şi promovat atât în presa locală cât şi în mod propriu, pe bază de pliante. S-au montat panouri de staţie care precizează noile trasee precum şi frecvenţele acestora. S-au redeschis puncte de vânzare de bilete/abonamente.

E o situaţie similară cu cea dinaintea unei confruntări sportive… ultimele sfaturi pe care conducătorii auto le primesc de la “antrenori” în “vestiarele” Autobazei 1 şi a Depoului de pe Magistrala C.S.G. înainte de a ieşi pe… “teren” şi de a dovedi ceea ce pot face sub ochii “tribunelor” – acolo unde se vor afla “fani” şi “cârcotaşi”. Unii vor aclama, alţii vor huli. Important e să ne păstrăm stăpânirea de sine şi să dovedim ceea ce putem. Va fi un meci greu, cu două “reprize” – tura I şi tura II – în care vor curge multe cartonaşe galbene şi roşii.

În aceste împrejurări, profesionişti sunt cei care se adaptează la “joc”, profesionişti sunt cei care îl înţeleg şi-l stăpânesc. Mâine e Ziua cea Mare. Şi “jucăm” pe “teren propriu”. 



joi, 16 mai 2013

Afişaje electronice în saloanele MAZ-urilor

Se spune că publicitatea este principala formă de informare asupra a tot ceea ce produce societatea noastră. E drept că reclamele devin de multe ori plictisitoare şi chiar stresante însă, combinate cu un banc bun, cu un material educativ (de genul „Ştiaţi că?”) sau cu o veste picantă despre vreo vedetă din show-biz, devin mult mai uşor de digerat.
Aceasta este soluţia adoptată de cei care promovează – pe bază de contract – materiale publicitare în format digital în câteva din saloanele mijloacelor de transport ale Transurb-ului. Ideea nu este nouă; o parte din autobuzele DAB au fost dotate cu ecrane digitale în scopuri publicitare atunci când au debutat la trasee.


sâmbătă, 28 iulie 2012

Strada Bălcescu, soartă incertă pentru mijloacele de transport

De când traficul autobuzelor, midibuzelor şi microbuzelor a fost deviat de pe această stradă pe Domnească, lucrările de infrastructură n-au înaintat prea mult.

Încă nu se ştie dacă transportul local şi privat de persoane va rămâne în formatul în care s-a desfăşurat până în anul 1998; pe Bălcescu, panourile celor trei staţii – F.S.E.A., C.N.V.A. respectiv Albatros – au fost acoperite cu... saci negri până la stabilirea unui rezultat final.
De asemenea, la C.N.V.A. există un anunţ care informează călătorii despre mutarea staţiei aferente la Teatrul Dramatic. Să vedem ce va (mai) fi...





marți, 4 octombrie 2011

Ofertele Alpha Bank, promovate pe trei DAB-uri

Ne-am obişinuit deja să-l vedem, în anumite zile, pe FPU promovând reclama unui Casino din zona Mioriţa... Iată că de câteva săptămâni, alte trei DAB-uri au primit anunţuri informative pentru ofertele celor de la Alpha Bank. Este vorba despre FPW, FPZ şi FRA.
Schema de culoare promovată s-a potrivit în totalitate cu vopseaua iniţială a DAB-urilor; în plus, au dispărut sub autocolante zgârâieturile, rugina sau acele urme de vopsea care stricau aspectul exterior al acestor mijloace de transport.
În ultima vreme, FPZ a lăsat-o mai moale cu specialele şi a început să se arate şi pe la trasee, aşa, ca să nu-i ducem dorul. Astăzi, pe tura 1 a rulat între Micro 40 şi Gară (linia 22).

luni, 12 septembrie 2011

Plăcuţă de staţie uitată

Se străduie Transurb-ul să pună în aplicare lucruri frumoase şi eficiente... Există însă şi mici scăpări: de exemplu, panoul pe care l-am observat astăzi dintr-o pură întâmplare pe strada Basarabiei, chiar vis-a-vis de sediul societăţii.

Traseul 26 nu mai circulă pe acolo de multă vreme... (de când s-au terminat lucrările din preajma gării, când autobuzele trebuiau să ocolească pe la A.N.L.-uri.) Evident, plăcuţa a fost uitată. Nu încurcă pe nimeni dar ridică totuşi unele mici semne de întrebare precum şi... ceva expresii ironice: „Cum dom’le, tocmai aici, în ochii operatorului local?!”.

miercuri, 24 august 2011

Confuzii privitoare la preţul biletelor

S-a spus, din surse oficiale, că se vor achiziţiona bilete de la şoferi cu preţul de un leu juma’... Ceea ce nu s-a precizat însă este că această măsură va intra în vigoare de la 1 septembrie iar oamenii, informaţi pe jumătate, au început să se certe cu conducătorii mijloacelor de transport.
Repet, a avut loc o informare necorespunzătoare a publicului. În concluzie, bilete la un preţ de 1.5 lei se vor achiziţiona din mijloacele de transport începând cu 1 septembrie.