marți, 14 aprilie 2020

Troleibuzele Skoda Solaris 26 Tr: prezente in galeria foto

Eram restant cu galeria de fotografii a troleibuzelor Skoda Solaris 26 Tr pe care, desi o realizasem in cursul anilor 2018 - 2019, abia astazi am reusit sa o organizez corespunzator si sa o postez pe pagina corespunzatoare a blogului meu. 

https://transportlocalgalati.blogspot.com/p/troleibuzele-maz-203-t.html




duminică, 12 aprilie 2020

Actualizare prezentari

Astazi, prezentarea tramvaielor Timis 2 si Tatra T3R respectiv T4D care au rulat la Galati a fost intregita cu fotografii noi, multumita pasionatilor de transport public local care ne-au vizitat urbea in anii '90. Sursa este mentionata pentru fiecare tramvai postat.

http://transportlocalgalati.blogspot.com/p/tramvaiele-t3rt4-timis-2-kt-4d-zgt-6.html



Ieri si... alaltaieri

Ca si oamenii, mijloacele de transport se nasc, muncesc, se pensioneaza si... dispar. 

Mai jos, doua fotografii realizate la o distanta de... 16 ani in aceeasi "casa", pe aceleasi linii dar cu protagonisti diferiti:

-Foto 1: anul 1996 - fotografie realizata de focus1965 (https://transphoto.org/author/6255/)



-Foto 2: anul 2012 - fotografie realizata de mine si postata pe acest blog.


vineri, 10 aprilie 2020

Si ce-ar fi fost daca...

Ce-ar fi fost daca edilii ar fi optat pentru pastrarea si modernizarea liniei de tramvai pentru terminalul din Gara C.F.R.?... Cu siguranta c-ar fi fost o solutie optima pentru transportul ecologic public local. Cu siguranta, cel putin trei linii, negandite, necalculate, neverificate de alesii locali. 

E drept ca orasul Galati - din punct de vedere industrial - nu mai este ceea ce a fost cu 40 de ani in urma - si prin urmare, transportul public local a fost si este intr-o continua adaptare. "Linia spre Gara" a fost insa o pierdere nefericita dar adoptata insa de toti cei cu decizie dar fara viziune. Daca terminalul ar fi fost modernizat corespunzator si s-ar fi investit pe axa Str. Garii - Str. Mihai Bravu, am fi avut cel putin trei trasee care ar fi putut sprijini transportul public motorizat:

-36: Gara C.F.R. - Comat: traseul clasic ce inca beneficiaza de un flux insemnat de calatori;

-37: Gara C.F.R. - Micro 19: o varianta optima pentru un drum vechi;

-Gara C.F.R. - Liceul Nr. 9: eficient macar la orele de varf.

Daca, in prezent, nu se poate extinde o biata retea de troleibuz de la Parcul C.F.R. in Bariera Traian, degeaba ne gandim la o logica ecologica, de mult rapusa... 


joi, 9 aprilie 2020

Generatii...

Dupa aproape un deceniu,,, Eroii raman eroi! 


Doar motorizatele raman la datorie

In prima faza am condamnat reducerea numarului de capacitati ce deservesc transportul public local de persoane... Daca suspendarea abonamentelor celor... plimbareti cu noaptea-n cap s-ar fi facut INAINTE DE REDUCEREA DIAGRAMEI DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL, ar fi avut logica. In fine... Suntem la a doua reducere de diagrama si de data asta, intr-un mod eficient. Voi face totodata exceptie de la unele grafice de trasee care nu respecta realitatea din teren in urma inlocuirii totale a transportului electric urban cu cel motorizat.

Reducerea capacitatilor de transport public local a tras si troleibuzele pe dreapta. Ies doar autobuzele, acum si pentru liniile 102 si 104. Ori s-a ieftinit motorina, ori s-a scumpit kilowatul... 



joi, 2 aprilie 2020

Axa electrica nord si mult asteptata modernizare

La sfarsitul anilor '70, tramvaiele ajungeau in cartierul Aeroport, pe linii noi, de ecartament 1435 mm. Au trecut, de atunci, aproape 40 de ani, timp in care tramvaiele au continuat sa asigure transportul calatorilor catre cartierele din partea de nord a orasului insa... pe aceleasi sine vechi, de multe ori peticite, rectificate si sudate de angajatii Sectiei 3 Tramvaie (actualmente Sectia Transport Electric a S.C. Transurb S.A.). Despre acesti angajati nu am decat cuvinte de lauda intrucat s-au efectuat mereu verificari la calea de rulare si au intervenit cu promptitudine ori de cate ori a fost necesar. 

Insa uzura celor 40 de ani de activitate a transportului electric cu pantograf din Galati isi spune cuvantul. Si incidentele nu au intarziat sa apara. Printre acestea, amintesc doar trei, cu ecou in presa locala: 

-anul 2005: tramvai deraiat in zona "Doua Babe". Tramvaiul a parasit calea de rulare si a intrat pe sensul opus de deplasare;



-11.04.2018: deraiere in dreptul Liceului Nr. 3;



-26.04.2019: deraiere pe str. 1 Dec. 1918. Tramvaiul a ajuns pe suprafata carosabila destinata autoturismelor.



Despre modernizarea liniilor de tramvai din Galati au existat promisiuni inca din prima jumatate a anilor 2000 si, ce este drept, o parte aveau sa se concretizeze dupa aproape un deceniu de asteptari - precum tronsoanele Micro 19 - Str. Otelarilor - Str. Frunzei - Str. Ghe. Asachi sau Piata Centrala - Baia Comunala - intersectia strazilor Basarabiei cu Cosbuc. Acum se lucreaza la tronsonul nordic, format din strazile Siderurgistilor - 1 Dec. 1918 - Henri Coanda si Bld. George Cosbuc. 

In prezent, tramvaiele stau "acasa". Si desi, dupa modernizare, vor ramane cele 3 trasee clasice (7, 39 si 44), intoarcerea transportului electric cu pantograf este asteptata cu drag.