1988 - I.J.T.L- ul si autobuzele sale

Imi amintesc cu drag de vremurile in care autobuzele nu purtau "uniforme" pentru schemele de culoare, asa cum se doreste si se implementeaza in prezent. Probabil e o nostalgie a copilariei mele...

In materialul original, postat mai jos, se regasesc o parte din autobuzele I.J.T.L.-ului care, in cursul anului 1988, erau programate pentru reconditionari estetice. Roman-uri si DAC-uri. Cine si le mai aminteste? 

Sa coboram in Gara C.F.R. ... a anului 1993

Alaturi de Richard Lomas si Dave Spencer, mai facem, si in aceasta seara, o incursiune in trecut. Mai precis in anul 1993, locatia: Gara C.F.R.

Pe atunci, Gara C.F.R. era un terminal cu flux maxim de calatori aproape pe tot parcursul zilei. Aici ajungeau tramvaie si autobuze care asigurau legaturile cu toate cartierele din Galati.

In prima captura foto, este surprins un trio cu un novice, un expert si un veteran: novicele este DAC-ul 112 cu nr. de parc 9350, achizitionat in primavara lui 1993. 9350 a prins noua numerotare si a avut numarul de parc YWL pana in anul 2004, cand a fost casat. 

Tramvaiul T3R cu nr. 2 era expertul ce avea o vechime de aproape 20 de ani in circuitul de transport electric din Galati. A fost casat prin anul 1995 iar numarul sau de parc a fost preluat de o alta Tatra dar model T4D, achizitionata din Magdenburg. 

Veteranul este DAC-ul 117 cu nr de parc 3693. Acesta a fost achizitionat in octombrie 1988 si a fost casat in anul 1995. In captura video, 3693 prezinta o schema de vopsea adoptata dupa ce a renuntat la reclama pentru cotidianul local "Viata Libera".

In cea de-a doua captura, il avem, pe langa tramvaiul T3R cu nr. 2 doua motorizate: Ikarus-ul 7759, unul dintre ultimele supravietuitoare ale loturilor de 14 Ikarus-uri 280 achizitionate in 1978, si DAC-ul 117 cu nr. de parc MKJ, achizitionat de la Targu Mures in anul 1993 alaturi de un alt articulat: MKH. MKJ a rezistat in schema de culoare originala pana in 2004 cand a fost pensionat.

O lectie de patriotism de la Atlas

Gloria autobuzelor romanesti nu a apus la Galati, odata cu casarea Rocar-ului TZG si nici a de Simon-ului PNN... Nu. 

Unul dintre operatorii de transport persoane din cadrul combinatului siderurgic galatean mai detine si MAI FOLOSESTE un autobuz romanesc, model ROCAR 112. Practic, RUE este ultimul patriot  din Galati, intretinut corespunzator dar utilizat intr-un cadru restrans - in incinta combinatului precum si pe caile de acces conexe acestuia. 

RUE a fost achizitionat in 1993, si a facut parte din generatia MKA - MKG ... Colegul sau de lot, RUD, a fost casat de mult. La fel si colegii de generatie care au activat pentru R.A.T.U. / Transurb S.A.

RUE insa dovedeste ca prin priceperea si interesul unui sofer responsabil si pasionat de meseria sa, poate trai si poate inca purta - mai departe - simbolul industriei romanesti, aia facuta de romani pentru romani. 

Fotografiile au fost realizate de Adrian Postolache, caruia ii multumesc pentru (poate) ultimele amintiri realizate unui temerar autohton. 

Surorile de ieri, surorile de azi

Spirit de echipa: in trecut… “surorile verzi de Bucuresti” – MKA si MKG -  membre ale unui lot de 9 autobuze Rocar achizitionat in 1991, au activat impreuna la locale si mai apoi, tot impreuna, doar pentru cursele conventie. Ele au fost retrase din regimul de transport local in anul 2010, odata cu toata generatia de Rocar-uri ramase active pana atunci.

          In prezent… “surorile rosii de Schiphol” – DCX si DDK – membre a unui lot de 20 de autobuze DAF SB 250 achizitionat in 2015 din Olanda, urmeaza etapele de activitate a fostei echipe MKA & MKG…

Cei “rapizi” pierd când sunt… calmi

209 deţine şi în prezent titlul de cel mai rapid troleibuz care a deservit transportul local din urbea noastră. Nici Astrele şi nici MAZ-urile 203T nu au reuşit până acum să atingă performanţa “legendei 117 E” care pentru aproape 10 ani a marcat recorduri în graficele traseelor alocate troleibuzelor (debutul lui 209 a fost în anul 1990, alături de trei colege de lot: 208, 210 şi 211 iar activitatea avea să şi-o încheie în anul 2000… )

Ce mi-a plăcut la 209…? Stilul grăbit dar sigur, acceleraţia aceea constantă şi frâna “în lung” care n-au pus niciodată în pericol vieţile călătorilor. Cu toate acestea, eroul nostru a suferit două accidente majore în cursul carierei sale, două accidente care – paradoxal – s-au produs atunci când pedala de acceleraţie a stat cuminte: primul, pe strada Domnească, atunci când un cunoscut de-al conducătorului auto a intrat în cabină şi s-a luat la harţă cu acesta… (foto), al doilea pe “urcarea spre Bănci”, în urma unui carambol în care a mai fost implicat un autoturism LADA şi un alt “coleg electric” – se întâmpla în anul 2000.

Îmi amintesc că după ultimul accident, 209 necesita – din nou –  o “operaţie estetică a feţei”. Iniţial o avea promisă. Dar promisiunea n-a fost onorată şi în urma transferurilor de piese şi echipamente pentru susţinerea parcului auto, acesta avea să rămână… donor.

A fost o poveste frumoasă, care a depăşit tiparele impuse de societatea noastră de transport local printr-un mod riscant dar eficient, a avut momentele sale de cumpănă şi mai apoi o retragere discretă… Aşa s-au marcat cei 10 ani de serviciu ai lui 209. 

Tranzit prin… “Anii de Prostie”

Epoca de Aur a avut… şi episoadele sale bune – unul dintre acestea a fost susţinerea transportului local prin producţia autohtonă de mijloace de transport. TV-urile, Roman-urile şi DAC-urile au reprezentat modele de bază şi, în unele oraşe, încă îl mai reprezintă. Importul a vizat, în mare parte, doi producători: Ikarus pentru autobuze şi troleibuze precum şi Tatra în ceea ce priveşte flota de tramvaie. Economia de materiale în ceea ce priveşte proiectarea şi implicit asamblarea mijloacelor de transport autohtone a început în anul 1986: au urmat cinci ani de loturi mai mult sau mai puţin reuşite, au fost probleme cu furnizarea pieselor necesare pentru menţinerea în serviciu a maşinilor însă flotele erau înnoite, an de an.

După Epoca de Aur au urmat Anii de Prostie, Ani din care nu ne-am trezit nici acum. Adică am avut şi avem libertatea de a fi noi înşine, de a arăta ceea ce putem şi de a construi ceea ce ne dorim. Din păcate, lucurile au evoluat greşit iar cei care ar fi trebuit să ne sprijine, au ales să ne îngroape. Majoritatea oraşelor româneşti şi-au trimis locuitorii la muncă, în alte ţări, mai mult sau mai puţin europene. Printre ramurile industriale care s-au năruit a fost şi uzina Rocar: la unsprezece ani după Revoluţie, a sunat ceasul rău pentru “maternitatea autobuzelor şi troleibuzelor autohtone”.

 Incompetenţă, indiferenţă şi interese personale – pandemia tipic românească. Cu toate acestea, un fost inginer de la Rocar a continuat să spere în visul său şi a reuşit să-i dea contur, cu sprijinul unui partener de afaceri din America Latină.

E greu să pleci de la zero, să faci un proiect şi mai apoi să treci de la teorie la practică. Chiar şi aşa, autobuzele autohtone au avut o nouă şansă de revenire dar, n-a fost să fie. Sunt de acord că modelul de Roman care ar fi putut să populeze autobazele României necesita unele îmbunătăţiri însă nimeni nu i-a acordat nici o şansă! Şi astfel, în foamea clasică de “caşcaval”, primăriile şi C.L.-urile care deţin parcurile auto de transport public au preferat autobuzele S.H. din alte ţări decât o investiţie autohtonă care ar fi putut să ajute economia internă.

Şi aşa am mai renunţat la o speranţă. Ne-am învăţat să renunţăm la ele şi să ne plângem cum că nu putem… Păcat!

Iată tipul de autobuz de care ne-am fi putut bucura şi care – din lipsă de comenzi – nu se va mai fabrica niciodată:

Privind spre trecut…

Am promis o prezentare a troleibuzelor articulate care au circulat în orașul nostru… Iată o parte dintre ele. Voi contiuna să întregesc această prezentare ori de câte ori voi avea ocazia. http://transportlocalgalati.blogspot.ro/p/troleibuzele-maz-203-t.html

 



Fişă de prezentare (4): autobuzul DAC/ROCAR 112 UDM

Primele autobuze DAC, model 112, au sosit la Galaţi în luna decembrie a anului 1988 şi au debutat pe traseul 11 (pe atunci, I.L.T.G. – Parc C.F.R.). Un an mai târziu, acestea au stat la baza înfiinţării Cursei Rapide ce avea capete de linie Micro 19 respectiv Parcul C.F.R. şi se dorea a fi „un ajutor eficient cu număr redus de staţii pentru traseul 10”.

Cele 6 autobuze DAC 112 care au ajuns pentru prima oară în urbea noastră (timp de 8 ani, deşi acest model era disponibil, I.J.T.L. Galaţi a optat, alături de alte oraşe, doar pentru varianta articulată, care a susţinut cu brio transportul local alături de Ikarus-urile 280 şi Roman-urile 112 achiziţionate în cea de-a doua jumătate a anilor 70) erau „tipice” anilor de... „economie comunistă”: scunde, cu izolaţii deficitare şi piese de slabă calitate, utilizate atât pentru dotarea saloanelor cât şi a părţilor de natură tehnico-funcţională.

Exemplarele care au urmat, până la loturile din 1993, n-au avut nici ele prea mulţi ani la activ în folosul călătorilor.

Modelul 112 a fost achiziţionat de regia noastră de transport local până în 1996. La o primă analiză în ceea ce priveşte achiziţiile autohtone, varianta articulată a avut mai mulţi reprezentanţi decât cea scurtă. Aceasta din urmă, a rezistat în serviciul local până la sfârşitul anului 2009. E drept, au fost şi câteva excepţii izolate în primele luni ale lui 2010, atât la Convenţii cât şi la trasee („perifericele” 26 şi 31, mai precis). În prezent, mai trăieşte doar un singur reprezentant din generaţia 112: este vorba de autobuzul de intervenţii, „legendarul” TZG, care prin ambiţia şi dedicaţia foştilor săi titulari a reuşit s-adune până acum 16 ani de activitate... în folosul comunităţii.

Amintiri

Iată câteva fotografii aparţinând cotidianului „Viaţa Liberă”, realizate între anii 2003 – 2007:

-foto 1,2 şi 3: tramvaie Tatra KT-4D pe Oţelarilor (Micro 20);

-foto 4: Rocar-ul TGR la începutul lui 2003, pe strada Brăilei (actuala zonă Vox);

-foto 5: Mazepa I, la poalele dealului care urcă spre Păpădie: în spatele tractorului cu remorcă, troleibuzul 212. Fotografie realizată în 2003;

-foto 6: pe strada Domnească, în preajma staţiei Modern;

-foto 7 şi 8: deraierea Tatrei 68 pe Siderurgiştilor;

-foto 9 şi 10: cu Rocar-ul GGI la Complex Siret.

Una dintre stelele Transurb-ului

De-alungul timpului, priceperea unor şoferi s-a concretizat asupra maşinilor pe care-şi efectuează serviciul. Am avut, în cursul ultimelor decenii, câteva autobuze care au avut, au şi vor avea viaţă lungă datorită modului în care titularii s-au ocupat de ele. Iată o listă cu cele mai întreţinute midibuze/autobuze ale Transurb-ului pe care am întocmit-o funcţie de propriile observaţii precum şi funcţie de informaţiile primite:

MKG, BZE, TZG – reprezentanţii ROCAR-urilor 112;

YUE şi GGI – reprezentanţii ROCAR-urilor U 312 B;

PNN şi PNO – reprezentanţii ROCAR-urilor U 412 (ROCAR DeSIMON);

WZL, WZN, JTD, XDM – reprezentanţii ISUZU;

MKN, MKP – reprezentanţii PRESTIJ;

UEE, UXC – reprezentanţii COBRA;

DWH, DWK, DWN, FPU, FPV, FPY, FRE – reprezentanţii DAB;

37PMG, 39PMG, 42PMG, 43PMG, 45PMG, 48PMG, 57PMG, 58PMG, 72PMG, 76PMG – reprezentanţii MAZ;

LSI, LSJ, LSL, LSN, LSV, LSZ, LTN, LTW – reprezentanţii DAF.

Dintre toate acestea – sper să nu se supere nimeni – trofeul pentru cea mai îngrijită maşină de până acum revine... Cobrei UEE. Ambii şoferi care au fost titulari pe ea au tratat-o ca pe o regină şi au dotat-o cu de toate. În plus, UEE şi VOE sunt singurele Cobre care au fost dotate cu tahometru, fapt ce le permitea să fie închiriate de Transurb pentru diferite excursii extrajudeţene.

VOE a fost mereu eclipsat de UEE... Aici e vorba şi de timpul pe care şoferii îl petrec alături de maşinile lor, precum şi de echipele de muncitori care se ocupă şi care le întreţin.

Pe Cobra câştigătoare o puteţi recunoaşte de la distanţă, datorită becurilor portocalii funcţionale pe masca frontală. Asta pe timp de noapte. Pe timp de zi, e mai greu întrucât „fardul” bleu al farurilor corespunde colegului CIJ; aşadar, şanse juma’ juma’. Aspectul exterior? Impecabil! Toate becurile gabaritice (precum şi cele agabaritice) au fost mereu funcţionale, profesionalismul şoferilor a ferit maşina de incidente iar culoarea albastră a mai triumfat odată asupra jenţilor... Interiorul? Tot impecabil, poate exceptând un mic incident care a dus la schimbarea rândului de banchete din zona posterioară. În rest, condiţii ireproşabile de transport pentru călători.

Şoferii s-au ocupat şi de confortul personal: UEE este singura Cobră care are sistem de aerisire şi iluminare „suplementară” pentru „ocupantul cabinei”. Plus clasicele butoane de activare a uşilor direct de la schimbătorul de viteze...

La poziţia fruntaşă ocupată de UEE aderă un nou rival. Este vorba de DAF-ul LSL, mai precis DAF-ul pe care foştii titulari ai Cobrei au ales să-şi continue serviciul. Şi de ce să nu recunoaştem, acest autobuz este unul dintre cele mai răsfăţate din parcul auto al Transurb-ului. Felicitări celor care îl au în grijă!