Se afișează postările cu eticheta aglomeratie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aglomeratie. Afișați toate postările

duminică, 25 noiembrie 2018

De e cald sau de-i racoare/ Batem drum la Piata Mare…


“Nu conteaza cum se anunta dimineata… daca plange camara sau frigiderul, plangi si tu cu ele”, spune un precupet de la o taraba din fata Halelor Noi. Si mare dreptate are… In ciuda vremii mohorate, reci si cetoase, Piata Mare isi pastreaza agitatia zilnica. La fel si transportul local… oameni si sacose, isi gasesc cu totii loc in autobuzele si tramvaiele traseelor ce unesc principalele cartiere cu cea mai mare piata din oras.

luni, 25 iulie 2016

“Muşuroiul de furnici”

Pe străzile Galaţiului, mijloacele de transport ale S.C. Transurb S.A. sunt precum furnicile: harnice, organizate, eficiente şi cu spirit de echipă.

Iată locaţiile tuturor autobuzelor, troleibuzelor, tramvaielor precum şi ale utilitarelor gestionate de regia noastră de transport local într-un moment specific orelor de vârf ale amiezei. Fiecare cerculeţ cu săgeată reprezintă o unitate de transport. 


vineri, 15 ianuarie 2016

În graba călătorilor…

Devierea liniei 11 prin Complexul Francezi a fost o idee foarte bună, venită în sprijinul celor care locuiesc, muncesc sau învaţă în această zonă. Din păcate, chiar dacă traseul a fost suplementat la orele de vârf iar frecvenţele au fost îmbunătăţite, călătorii continuă să se agaţe de primul autobuz venit, ignorând faptul că următorul ajunge peste… aproximativ 4 minute!

La traseul 102, e o altă poveste însă pe aceeaşi temă: graba călătorilor. Legătura dintre Micro 19 şi Parc C.F.R. este susţinută de o versiune scurtă, care o urmează în proporţie de 70%. Cu alte cuvinte, atât 102 cât şi 105 au drum comun pe segmentele cu flux maxim. Decalajul de câteva minute dintre cele două trasee este de multe ori “amortizat” la orele de vârf când se încearcă “tandem”-ul. Dar chiar şi aşa, călătorii preferă să se îngrămădească în prima maşină deşi o au şi pe a doua la dispoziţie!

Mai jos, o fotografie realizată în staţia “Casa Roşie”, în salonul unui autobuz: se pierd minute bune încercându-se închiderea uşilor şi nimeni nu renunţă deşi următorul mijloc de transport pentru acest traseu este la “Orăşelul Copiilor”… !


miercuri, 23 ianuarie 2013

Alte impedimente la traseul 11

Dacă haosul din terminalul destinat Pieţei Centrale şi-a găsit o soluţie, balamucul de pe strada Eroilor rămâne o problemă pe care Poliţia încă n-a reuşit s-o stăpânească. Sunt multe puncte dificile pe porţiunea proaspăt menţionată: atât la intersecţiile cu Democraţiei, strada Bălcescu şi strada Traian cât şi de-alungul acesteia, dat fiind faptul că şoferii de B-uri şi C-uri îşi parchează maşinile de o parte şi de alta a carosabilului, stânjenind astfel circulaţia.
Problema e veche şi a albit mulţi profesionişti de categoria D din cauza indiferenţei precum şi a modului recalcitrant al celorlalţi participanţi la trafic. Multe degete se îndreaptă spre Poliţie şi implicit, spre Primărie; „Vom avea trafic ordonat pe Eroilor?! Da? Atunci... când?!”.
Să vedem şi o dovadă, culeasă astăzi, de la o distanţă considerabilă pentru a-şi justifica scopul: Den-ul LSV, care, încercând să intre de pe Bălcescu pe Eroilor, trebuia să deranjeze o suită de maşini. Desigur, problemele au continuat pe parcursul acestui segment până la ieşirea pe Traian...


vineri, 7 septembrie 2012

Trasee deviate

Astăzi, datorită lucrărilor de asfaltare desfăşurate pe strada Nicolae Bălcescu, accesul autovehiculelor a fost blocat atât în cursul acesteia cât şi în intersecţii. În altă ordine de idei, traseul 11 n-a mai putut intra pe strada Eroilor ci s-a deplasat pe Domneasca, Basarabiei, Traian. Conform informaţiilor primite, traseul 15 a ajuns la terminalul din Piaţa Centrală pe strada Prelungirea Traian.
Să vedem şi ceea ce a însemnat, în cursul acestei dimineţi, o călătorie spre Piaţa Mare cu un autobuz deservind traseul 11:
-am trecut de intersecţia cu Eroilor – imposibilă de abordat – şi iată-ne ajunşi în vecinătatea staţiei „Parfumul Teilor”, unde a trebuit să ne înscriem la o coadă uriaşă de autoturisme;

-după vreo 10 – 12 minute, am ajuns, cu chiu şi vai, aproape de semaforul din intersecţia străzilor Domnească cu Gării;

-Poliţia se afla la datorie şi a făcut tot ce s-a putut pentru a gestiona cât mai bine traficul;

-după staţia „Direcţia Agricolă” facem stânga, pe Basarabiei;

-şi urcăm spre intâlnirea cu strada Traian;

-iată-ne în intersecţie...

-ne zgâlţâim în voie peste pietrele cubice cariate precum şi prin gropile dintre ele. În spate, călătorii dau în clocot; câţiva îi critică la foc automat pe cei care n-au putut asfalta pe Bălcescu în cursul serii, al nopţii sau măcar dimineaţa, devreme... „Dacă se dorea, se putea”, a concluzionat o voce tânără undeva, în spatele meu. „Nu voiau ăi mari să plătească sporuri de noapte”, a glăsuit o alta, ceva mai dogită dar fermă;


-mai prindem un semafor pe ruta alternativă: până acum le-am agăţat pe toate (la Mioriţa – fără număr, fără număr (!) – în Basarabiei, la Baia Comunală iar acum, iată-l şi pe cel de la intersecţia cu Eroilor). Se scurg secunde preţioase şi deja avem o întârziere dificil de recuperat;

-într-un final apoteotic, ajugem în Piaţa Centrală unde avem parte de-o primire călduroasă, aşa ca sfârşit de cursă. Poate... prea călduroasă. Salonul se goleşte, ca mai apoi să se umple până la refuz. Nu-i timp de pauză; şi iată-ne pornind spre celălalt terminal, din Micro 13b...



luni, 23 iulie 2012

La îngrămădeală

Midibuzele care, pentru a ajunge în Piaţa Centrală, trebuie să se deplaseze pe strada Prelungirea Traian au de multe ori de înfruntat autoturismele parcate de o parte şi de alta a drumului. Sunt cazuri în care maşinile Transurb-ului precum şi microbuzele private trec razant printre acestea, mai ales că unii şoferi amatori nu-şi trag „bidivii” cât mai aproape de bordură, aşa cum ar fi fost firesc. Prin urmare, distanţa rămasă pentru accesul vehiculelor care tranzitează Prelungirea Traian se subţiază în mod ridicol. Am asistat, în ultima perioadă, şi la câteva blocaje rezolvate însă repejor, chiar de către vinovaţi. 
Pentru fluidizarea traficului destinat mijloacelor de transport pe această stradă ar fi fost indicat, în opinia mea, realizarea unei benzi destinată în totalitate lor. În altă ordine de idei, o fâşie marcată pe care să nu staţioneze nici un autoturism. S-ar asigura astfel o deplasare liniară şi nicidecum un slalom zbuciumat printre vehiculele aflate în staţionare.
Pe Sf. Spiridon, dacă s-a dorit, s-a putut... De ce nu s-ar putea şi-n acest caz?


miercuri, 7 martie 2012

În Piaţa Energiei

Acolo unde se întâlnesc străzile Basarabiei, 1 decembrie 1918, Siderurgiştilor şi Magistrala C.S.G. se formează rondoul intitulat Piaţa Energiei. Fiecare din cele patru străzi este străbătută de linii de tramvai care se întâlnesc în rond într-o suită de macaze.  Anii din urmă, ani în care tramvaiele urbei noastre activau pe o mulţime de trasee care asigurau legătura principalelor cartiere şi locaţii cu marele colos siderurgic făceau ca Piaţa Energiei să se blocheze datorită coloanelor de Tatre şi Timişuri...
Acum, C.S.G.-ul şi-a mai pierdut din fală, iar o mare parte din traseele de tramvai în regim de cursă convenţie au fost anulate. Prin urmare, Piaţa Energiei nu mai beneficiază de agitaţia vremurilor de odinioară... Dar cine ştie, poate vor veni vremuri frumoase pentru Transurb, vremuri în care privaţii vor rula pe trasee periferice, care să nu se suprapună peste cele deţinute de operatorul de stat iar tramvaiele se vor înmulţi, din nou, datorită faptului că gălăţenii vor înţelege scopul şi beneficiile unui transport în comun civilizat. Ei... şi poate atunci Piaţa Energiei va musti din nou de tramvaie. Da, e un vis frumos, pe care unii dintre dvs. îl înţeleg, alţii poate nu...



vineri, 10 februarie 2012

Două terminale în loc de... unul singur

Asta se întâmplă în Piaţa Centrală, unde, datorită fluxului mare de maşini precum şi a comodităţii unor şoferi, un singur terminal pentru mijloacele de transport ale Transurb-ului şi ale operatorilor privaţi nu se poate înfăptui/respecta. Da, am mai scris despre această problemă... Autobuzele traseelor 11 şi 15 întorc la un loc cu tramvaiele traseelor 7, 8 şi 44, midibuzele de la 8 barat şi microbuzele private intră în inima terminalului iar mijloacele de transport de la traseul 12 opresc la cca. 200 de metri distanţă de terminalul stabilit, într-un... alt terminal înfiinţat în anii din urmă, pentru fostul traseu 15.
Noroc că la 12 rulează (cu mici excepţii) doar midibuze de capacitate redusă (Isuzu şi Prestij); la ce vânzoleală este în Piaţa Centrală, cei 200 de metri amintiţi ar însemna aventuri de neuitat cu un MAZ, un Den sau un DAB!
Încă odată, sper ca în ceea ce priveşte transportul de persoane în/din Piaţa Centrală, lucrurile să capete în viitor un aspect mai ordonat, mai civilizat.
Foto: într-o aglomeraţie clasică... Isuzu-ul WZG la traseul 12.

Ghinion

S-a întâmplat, în cursul acestei după-amieze, ca un şofer să aibă ghinionul de a-şi înţepeni microbuzul de marfă într-unul din nămeţii care sălăşluiau lângă carosabilul străzii Traian între capătul de linie din Piaţa Centrală şi Farmacia Ţinc. Culmea acestui eveniment, atât furgoneta nefericită cât şi o altă maşină (la fel de nefericită) au împiedicat deplasarea tramvaielor. În mai puţin de jumătate de oră s-au strâns patru tramvaie – trei pe Traian, al patrulea a rămas în terminal – iar circulaţia a fost dată peste cap... Asta ca să nu mai vorbim că era oră de vârf iar Piaţa Centrală îşi aştepta cumpărătorii...
Azi am asistat la această mică nebunie (mică pentru unii, mare pentru alţii). Iniţial am dorit să aduc dovezi privitoare la balamucul din terminal, mai precis la acea zonă dedicată mijloacelor de transport dar ocupată de autoturismele celor care vin la/lucrează în piaţă; iată însă c-am surprins ceva mult mai semnificativ.
Foto 1 şi 2: vinovaţii ambuteiajului;


Foto 3: trei tramvaie în aşteptare... Evident, au fost întârzieri semnificative în graficele tramvaielor care au deservit traseele 7, 8, 44 precum şi Cursa Convenţie;

Foto 4: în zadar a aşteptat Den-ul LTC plecarea Tatrei 1323...

Foto 5 şi 6: pentru a nu întârzia în grafic – fapt ce la ora de vârf înseamnă rupere de uşi – Den-ul s-a întors... pe unde a venit.

vineri, 16 decembrie 2011

Zi stresantă pentru EEJ

Uneori, din lipsă de maşini disponibile, veteranii ies la trasee dificile. Astăzi, la ora de vârf, a fost măcel în două midibuze Isuzu, unul ieşit la traseul 19, celălalt la traseul... 104. Printre călătorii care doreau s-ajungă în Ţiglina III mă aflam şi eu.
Răbdarea noastră a fost răsplătită cu-n drum ca-n vremurile străvechi, când ne-am îmbrâncit şi ne-am îngrămădit pentru a încape cât mai mulţi. Sărmanul EEJ a urcat dealul de la bănci cu viteza melcului ambiţios şi a scos din această sforţare trâmbe de fum gros, negru... tot ca-n vremurile străvechi. Motorul lui e mult prea obosit pentru un asemenea traseu; bănuiesc că anul următor va fi unul dintre primele candidate la casare.  
Şi şoferul a avut parte de destulă băşcălie din partea călătorilor. E drept că nimeni nu l-a scos pe bietul om vinovat de faptul că vine la ora de vârf, la un traseu destul de aglomerat, cu-n chirpic târâitor. „Dom’le, te aştept de peste douăzeci de minute! Au trecut trei de 11, trei de 105, doi de 102 şi acu’ vii şi matale cu tărăboanţa asta mică”, a fost una dintre replicile generatoare de... haz de necaz.
Iată-l mai jos pe EEJ, la ora 14, în staţia din Ţiglina III (capătul de linie).

marți, 1 noiembrie 2011

Luni, cu midibuzul la agitaţie

Astăzi, XDO a primit, pe tura 1, dificila sarcină de a suplini traseul 19. Era în preajma orelor de vârf iar sărmanul abia a făcut faţă mulţimii.


miercuri, 28 septembrie 2011

Ora de vârf în staţia de la Judeţean

Majoritatea călătorilor care apelează la serviciile mijloacelor de transport la miezul zilei sunt... elevii şi pensionarii. Primii se duc/întorc de la unităţile de învăţământ, ceilalţi... vin de la piaţă.
Astăzi, în jurul orelor 12, au fost necesare patru maşini pentru a „curăţa” staţia de la Judeţean. 602 a venit primul dar n-a reuşit să ia nici jumătate dintre călători; a urmat 612, sosit în mai puţin de un minut şi care a plecat la fel de aglomerat ca şi colegul său de lot. 613 a avut şi el parte de o mulţime de călători; şi acesta a sosit la un interval mai mic de un minut după 612. A urmat 1279 care a plecat, şi el, suficient de aglomerat...
Având în vedere aglomeraţia la care am asistat, îmi menţin în continuare părerea că ar trebui cumpărate cel puţin opt autobuze articulate dintre care patru să intre la orele de vârf, pentru 102. Nu de alta dar în oraşele civilizate nu se călătoreşte cu oameni „pliaţi” iar Galaţiul, cel puţin din punct de vedere al transportului local, tinde spre locuri onorabile. S-au schimbat multe lucruri, în bine, şi sper să vedem (mai bine zis, revedem) mijloace de transport articulate la Galaţi. Sunt necesare...
Sper, cu toată convingerea, că în viitor se va lua în calcul achiziţia unor autobuze de mare capacitate; poate mustim (încă!) de maxi-taxi dar asta nu înseamnă că n-avem nevoie de articulate!



joi, 24 februarie 2011

Nesincronizări

Una dintre problemele care frământă nervii celor dornici s-aibă un transport civilizat în urbea lor este frecvenţa maşinilor care nu respectă întotdeauna ceea ce stă scris pe hărtiile afişate pe la capetele de trasee sau prin staţii. Dragi, călători, nu vă pierdeţi cumpătul... Nu ţipaţi la şoferi; nu e vina lor. Şi eu am stat de nenumărate ori peste douăzeci de minute în aşteptarea unui 102 iar când într-un târziu, a venit, m-am îngrămădit în salon, gata să-mi pierd suflarea...
Transurb-ul încearcă să ne ofere servicii moderne însă nu beneficiază de sprijinul necesar. Ne încurcăm în birocraţie şi ne plângem atunci când trebuie să acordăm subvenţii, nu-i aşa, dragi consilieri?! Şi asta fiindcă trebuie să sprijinimsindromul microbului privat(a se citi şi interpretamaxi-taxi”) în goana după bani şi totodată în lupta între civilizaţie şi aviditate financiară. Haideţi s-o dăm naibii pe faţă: unii sapă, alţii încearcă să peticească ceea ce ar trebui să se numească transport local gălăţean.
Astăzi, 24.02.2010, orele amiezei... Mulţimea aşteaptă un 11. Urmează suplementarea, dar până atunci... primul 11, prima oportunitate.
Am să vă spun un aspect „cules din teren”, un aspect de care, dragi responsabili, n-ar trebui să vă doară în cot fiindcă poate oricând căsca un abis către falimentul instituţiei pe care o reprezentaţi: călătorii cu abonamente au început să se plângă despre organizarea efectuată de Transurb... Înclin să le dau dreptate acestor oameni: în nouă minute au venit trei maxi-taxi pentru Micro 13 şi doar un singur autobuz... Iar călători erau destui şi nerăbdători! Iată rezultatul, în poza de mai jos... Problemele din grafic ridică aspecte negative asupra principalelor trasee care străbat oraşul.
Transurb-ul a făcut până în prezent paşi importanţi în ceea ce priveşte disciplina şi confortul oferite călătorilor săi. Există însă mici scăpări care trebuiesc ajustate... Mici scăpări care ar putea aduce beneficii substanţiale!
Se spune ca DAF-urile sunt mai „încăpătoare” decât MAZ-urile; iată că la orele de vârf, în regim de „întârziere”, nici măcar ele nu pot face faţă fluxului de călători. Se cere o gestionare mult mai amănunţită a principalelor trasee din oraş... Acele sincronizări care încă lipsesc...