Îmi amintesc
că în anii “Epocii de Aur” am avut traseul 32 care asigura legătura între
Trecere Bac și Piața Centrală. Acest traseu era deservit de un autobuz
articulat (clasicul model DAC 117) care întorcea lejer în dreptul bacului.
Astăzi avem
traseul 16 care respectă, în proporție de 65%, itinerariul fostului 32. El
este, în prezent, deservit de midibuzele Guleryuz Cobra precum și – rareori –
de Prestij-urile TEM SA rămase la datorie.
Orașul este
într-o continuă schimbare iar asta marchează cerințe, logică, susținere,
organizare și implicare. Însă birocrația combinată cu lipsa de interes și
incapacitatea de a lua atitudine în care se bălăcesc cei din Primărie au – din păcate
– ultimul cuvânt. Suntem și rămânem departe de civilizație… Punem hârtii cu
numerele de traseu în geamurile autobuzelor dar dotăm aceste mașini cu G.P.S.
fiindcă Primăria crede probabil că șoferii merg cu ele la pescuit pe malul
Siret-ului, la Mall în timpul dintre două ture sau poate le trag în fața curții
personale pentru a gusta o ciorbă înainte de a pleca la cursele convenție! Sunt
multe garduri în Grădina Domnului…
Oare n-ar fi
fost mai bine să se organizeze un terminal corespunzător la INTFOR?! Chiar dacă
paznicii de la această întreprindere s-au obișinuit să se trezească cu
MAZ-urile, Den-urile și Berkhof-urile întorcând la câțiva centimetri de poartă?!
Sau la capăt de linie, în cartierul Dimitrie Cantemir sau la Trecere Bac, acolo
unde e mereu haos și șoferii de autobuz apelează la înțelegerea celorlalți
participanți la trafic pentru a efectua întoarcerea din trei manevre?! În ce
oraș civilizat s-a mai văzut așa ceva?!
Alo,
Primăria! Înțeleg că angajații tăi nu sunt capabili să ofere sprijin și
susținere Transurb-ului, făcându-ne astfel de rușine urbea la capitolul
transport local. Dar mai devreme sau mai târziu, vine și momentul când grâul se
va cerne de neghină… Și sper să recuperăm atunci… lucruri elementare și de
bun-simț!
Iată… Iunie 2015, Galați: cum să întorci un midibuz
la capătul de linie de la “Trecere Bac”…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu