vineri, 28 februarie 2014

În așteptarea unor noi colegi

S-a votat recent, la nivel local, achiziționarea a 14 troleibuze noi. Nu știm deocamdată, modelul. Se spune că acestea vor pensiona cele trei Astre Ikarus 415T și se mai spune că rețeaua electrică va fi prelungită – în viitorul apropiat – pe strada Traian, până la Metro precum și spre Gara C.F.R.
Așteptăm ca aceste promisiuni să se materializeze. Până atunci…
Troleibuzele regiei noastre de transport abia așteaptă să-și întâlnească noii colegi! Iată o fotografie realizată din “țarc” – mai precis din salonul “patriotului” TZG – într-una din acele zile în care electricele au ceva mai mult timp pentru… relaxare.
 


miercuri, 26 februarie 2014

MRR, cel bun la toate

În cursul activității pe care a prestat-o pentru regia noastră de transport local, midibuzul Prestij MRR a făcut de toate… De la activitatea cursivă implicând deservirea traseelor locale precum și a Curselor Convenție la tot felul de excepții precum rute deviate, servicii de susținere pentru tramvaie și chiar… casă de bilete!
Fotografiile pe care le postez mai jos le-am realizat în vara anului 2009, în terminalul din Micro 19, pe când se modificau peroanele și se moderniza punctul de vânzare a biletelor/abonamentelor…
 



marți, 25 februarie 2014

Cursele Convenție

Încă mai există activitate în C.S.G., încă mai există speranță…
Mai jos, un grup de Den Oudsten-uri pe bulevardul Oțelarilor, îndreptându-se să preia angajații unor secții de pe platforma siderurgică din stația de la “Cinema Dacia” (fostă “Piața Oțelarilor”)
 


luni, 24 februarie 2014

Azi ne întoarcem în trecut…

Am adăugat, în pagina destinată “Arhivei de Presă”, ceea ce a însemnat anul 1995 pentru R.A.T.U. Galați. Pasionaților precum și persoanelor interesate de istoria regiei noastre de transport local le doresc multă răbdare și succes în lecturarea materialelor specifice: http://transportlocalgalati.blogspot.ro/p/arhiva-de-presa-1980-2005.html 

duminică, 23 februarie 2014

Stația de la “Sala Sporturilor” – o nouă amplasare

Pe strada Stadionului, pe retur, stația numită “Sala Sporturilor” a fost mutată câțiva metri mai jos de locația anterioară, mai precis, în paralel cu oprirea destinată tramvaielor.
În acest fel s-a fluidizat traficul – autobuzele traseului 10 precum și microbuzele private nu mai blochează prima bandă de pe Stadionului.
Oarecum ciudat e faptul că pe plăcuța de stație menționată anterior s-a păstrat fostul traseu 23Cine nu știe, întreabă, cine știe, răspunde iar cine tace, așteaptă… mult și bine.
 



sâmbătă, 22 februarie 2014

Variații

În trecut, pe strada Frunzei, transportul local era deservit doar de tramvaie. Prezentul a adus, pentru o perioadă de timp, și mijloace de transport motorizate.
Astăzi după-amiază, cu Den-ul LSD la traseul 7:
 


vineri, 21 februarie 2014

Al cincilea e… MRU

Am afirmat într-o postare anterioară că deocamdată nu se mai casează nimic din rândul midibuzelor Prestij TEM SA… N-am precizat însă situația curentă: avem cinci Prestij-uri pensionate, aflate în cursul procesului de valorificare. Despre patru dintre ele am discutat deja; al cincilea midibuz - și totodată cel mai recent retras din circulație este MRU.
Îi mulțumim și lui pentru activitatea prestată cu seriozitate, pentru condiția tehnică susținută corespunzător de personalul de întreținere și reparații al Autobazei 1 precum și pentru modul sigur, profesionist de deplasare cu care am fost obișinuiți, dealungul anilor, de titularii care l-au condus.
Prezint, în cele ce urmează, fotografii cu Prestij-ul MRU, aflat într-un accelerat proces de valorificare a pieselor și echipamentelor funcționale…


 
…precum și câteva instantanee cu MAO, și el donor pentru colegii de generație rămași activi în serviciul de transport local:
 


 


joi, 20 februarie 2014

Uriașul căruia îi lipsesc tramvaiele

S-au dus zilele când C.S.G.-ul se bucura de activitate intensă, s-au dus zilele când – pentru fiecare schimb de tură – Magistrala C.S.G. vuia de autobuze și tramvaie, toate pline până la refuz!
Până la consolidarea viaductului, angajații C.S.G.-ului ajung la muncă doar cu autobuzele. Am pierdut legătura dintre Poarta Nord și Poarta Est (consolidare s-a făcut în epoca de aur, pe urmă… n-a mai existat nici o soluție!) precum și o parte dintre traseele de tramvai care adunau angajații din principalele cartiere ale orașului și-i aduceau la peroanele de lângă Poarta Est…
Nici prezentul nu e prea roz: există zvonuri care afirmă că după modernizarea “podului”, tramvaiele nu vor mai ajunge în fața C.S.G.-ului. Să sperăm că acestea nu se vor dovedi adevărate!
Astăzi, din capătul Magistralei, “Uriașul siderurgic” privește cu nostalgie spre transportul electric a cărui activitate a fost nevoită să fie restrânsă… “până la baza podului”:
 


luni, 17 februarie 2014

Rareori… unul după altul

Deocamdată nu se mai casează nimic din rândul midibuzelor Prestij TEM SA însă prezența lor în regimul de transport local este în scădere; dacă în anii din urmă găseam aceste midibuze la majoritatea traseelor, astăzi, rareori poți observa două prezențe consecutive…
Iată un astfel de exemplu surprins pe bulevardul George Coșbuc cu aproximativ douăzeci de minute după miezul zilei, atunci când graficele fac posibilă întâlnirea mijloacelor de transport care deservesc traseele 12 și 34…
 


sâmbătă, 15 februarie 2014

În prezent, momente rare…

Dacă în urmă cu două-trei decenii eram obișinuiți să vedem tramvaie aglomerate circulând unul după altul, astăzi, acest aspect a devenit o raritate. Singurele “urmăriri” au loc atunci când graficul traseului 1 “îl ajunge” pe cel al lui 39…
Așteptăm cu interes:
- să se refacă ultimul segment din strada Basarabiei, aflat în curs de modernizare din toamna anului trecut;
- o șansă pentru tramvaiul care coboară în Gara C.F.R. Înainte de definitivarea proiectului de modernizare a străzilor Bravu și Gării, propun un sondaj de opinie care să fie realizat de angajații Primăriei – asta în cazul în care ÎNTR-ADEVĂR, PRIMARUL ȚINE CONT DE CERINȚELE PUBLICULUI ALEGĂTOR!
Dacă există logică și interes, transportul ecologic local se va bucura de aprecieri și susținere. Iar fotografia pe care am realizat-o în cursul acestei dimineți și pe care o postez mai jos n-ar mai fi considerată o raritate!
Sper că nu e nevoie să vă reamintesc de profesioniștii domnului inginer Culiță Paraschiv, atotcunoscători în ceea ce înseamnă “funcționarea unui tramvai în condiții sigure”…!
 


vineri, 14 februarie 2014

Pe Coșbuc, cu 39

În perioada anilor 1980 – 2000 am avut multe trasee de tramvai care s-au bucurat de flux maxim de călători. Erau vremurile bune ale urbei noastre, vremuri când industria era în floare… Acele vremuri au apus și, odată cu ele, o mare parte dintre traseele electrice au fost declarate nerentabile și desființate.
Astăzi, 39 este una dintre liniile principale deservite de tramvaie. Este o legătură cu vechime care însă, în urmă cu aproximativ două decenii, era deservită de vagoane Timiș - și uneori Tatre T3R – solitare. Exista diversitate, exista frecvență, exista interes și respect pentru transportul ecologic.
Legătura electrică dintre Micro 19 și Cimitirul Israelit străbate orașul de la sud la nord și nu duce niciodată lipsă de călători. Putem spune că, alături de liniile 7 și 8 (deocamdată suspendate), această legătură susține rentabilitatea tramvaielor într-un oraș aflat într-o continuă decădere susținută de interese politice, indiferență, lipsă de rațiune și comoditate.
Ce-am fost cândva și ce-am ajuns… Îmi aduc aminte de vorbele pe care mi le-a spus cândva, în cursul unei călătorii, un bătrân șugubăț: “Turma fără cioban devine vulnerabilă și oricine o poate decima. Oile n-au personalitate…
Traseul 39 a cunoscut multe tipuri de tramvaie; în prezent, el este asigurat de Duewag-urile ZGT 4/6, pregătite și întreținute corespunzător de eroii celor două depouri locale. Pe bulevardul George Coșbuc, la datorie…
 



joi, 13 februarie 2014

LAG se menține activ

Nu-i deloc plăcut ca atunci când îți faci conștiincios datoria și respecți legislația rutieră, să te trezești lovit de-o mașină efectuând o depășire hazardată. Den-ul LAG a simțit pe… tablele lui această experiență.
Vizibil ciufulit, eroul nostru a preferat să rămână în slujba călătorilor până la data când va intra la… cosmetizare.
Fotografia a fost realizată ieri, la amiază, la ieșirea din terminalul de la Metro:
 


miercuri, 12 februarie 2014

629 – probleme cu motorul

În cursul zilei de ieri a cedat MAZ-ul 629 (GL-61-PMG) din cauza unor probleme la motor. Să sperăm că nu va absenta prea mult din circuitul de transport local…
Mai jos, un instantaneu realizat toamna trecută:
 


luni, 10 februarie 2014

Cei din urmă eroi ai epocii Prestij


Midibuzele Isuzu au rămas doar în amintirile noastre… Și în curând, la fel vor fi și colegele lor de… gabarit, Prestij TEM SA –  motorizate de Mitsubishi.

Se spune că în final vor rămâne doar șase midibuze Prestij care vor fi utilizate pentru traseele cu flux redus de călători (16 și 25) precum și pentru deplasarea angajaților Autobazei 1, spre/dinspre locul de muncă.
Deocamdată cunosc doar trei dintre “nominalizate”: MKO, MRM și MRN. Se zvonește că MIJ și MAV vor beneficia și ele de o șansă în plus pe circuitul de transport local. Al șaselea câștigător rămâne deocamdată învăluit în mister… Să fie MKP? Sau poate LXD?
 
 

duminică, 9 februarie 2014

În trafic…

Pe bulevardul Oțelarilor, indiferent de condițiile meteo, traficul se desfășoară în mod fluent. Modernizarea a dat roade! Iată că tramvaiul gălățean, condamnat în trecut de majoritatea șoferilor din cauza “pistei speciale” pe care a avut-o pe mijlocul bulevardului și-a regăsit liniștea și continuă să se bucure de aprecieri! 
De ce nu ne-am putea bucura de o astfel de modernizare și pe străzile Mihai Bravu și Gării? O linie modernă, pentru încă juma’ de secol, pe care tramvaiul să… “fâșâie” armonios spre unul dintre terminalele care l-au consacrat?
Or fi interese și lupte politice dar… dacă actuala conducere a urbei dorește să dovedească faptul că e mai pricepută și mai înțeleaptă decât foștii edili, atunci ar include păstrarea transportului electric spre Gara C.F.R. în proiectul de modernizare pentru Mihai Bravu și Gării. Doresc s-aud cum tramvaiul poate… “fâșâi” armonios și pe această rută, așa cum a făcut-o pentru mai bine de o sută de ani!
 


sâmbătă, 8 februarie 2014

Noapte cu întârzieri

La 21:20, la intersecția străzilor Brăilei cu Alexandru Lăpușneanu s-a produs un accident de circulație care a blocat traficul pentru aproape două ore. Prin urmare, autobuzele și troleibuzele societății noastre de transport local au înregistrat întârzieri semnificative în grafice. O parte dintre mașini au rămas blocate în trafic, altele au trebuit să întoarcă și să se orienteze pe rute alternative.
Au existat momente când, funcție de desfășurarea activităților de la locul accidentului, Poliția a permis reluarea traficului.
Primele două fotografii pe care le postez mai jos înfățișează mașinile implicate în accident. Cel mai important fapt este că nu s-au înregistrat victime; cu câteva minute după miezul nopții am aflat că ocupanții autoturismelor erau în afara oricărui pericol. Doresc totuși să trag un semnal de alarmă asupra haosului și teribilismului de pe străzile urbei noastre; zilnic se sfidează regulile de circulație și nu de multe ori, inconștiența se plătește scump. Suntem oameni, greșim, dar dacă am fi mai atenți, mai responsabili, am evita multe riscuri…
 









joi, 6 februarie 2014

Am mai bifat o zi de muncă…

Cu câteva minute înainte de orele 18, în terminalul mijloacelor de transport de la Metro se adună… clasa muncitoare care activează în această zonă periferică și care și-a încheiat serviciul. Adică noi, oamenii de rând, care participăm la funcționarea și evoluția vieții economice a orașului (în fine, ceea ce a mai rămas din ea…).
După mai bine de-un an de activitate pe acest meleag, am ajuns să-mi cunosc… “vecinii de stație”; nu după nume ci după prezență. De multe ori discutăm banalități de parcă ne-am cunoaște din copilărie!
Apoi vin autobuzele pe care le așteptăm și care, ne impart în două tabere… “pentru 12” și “pentru 17”. Mijloacele de transport care deservesc aceste trasee ajung aproape simultan: e normal, dat fiind faptul că orele de plecare sunt apropiate.
Astăzi după-amiază, pe ceață și ninsoare, am mai bifat o zi de muncă…
 




marți, 4 februarie 2014

Cum putem salva tramvaiul de pe Mihai Bravu?

14 august 1900… debutul tramvaiului gălățean. Ne-au trebuit aproape două decenii până ca dorința noastră să devină realitate; a fost meritul lui Charles Georgi și a companiei sale.
Tramcarul local și-a început activitatea pe cinci trasee. Printre capetele de linie (terminale) se afla și cel din Gara C.F.R.
Am trecut prin două războaie mondiale și am “servit” o epocă de aur… A fost bine, a fost rău?!  Tramvaiul a coborât mereu în gară și ne-a asigurat legătura cu principalele puncte de maxim interes ale orașului.
Vremurile se schimbă. Uneori în bine, alteori în rău. Desigur, aici depinde de spiritul civic, de respect, de logică, demnitate, cunoaștere și dorință. E limpede că în ultimii ani alunecăm tot mai rapid pe panta comodității și știți ce? Ne facem rău cu mâna noastră… Zic asta fiindcă noi, gălățenii de rând avem puterea de decizie, noi am stabilit cine să ne conducă pentru a ne reprezenta și materialize interesele comune.
Revoluția ne-a adus democrația dar ne-a pătat demnitatea și ne-a mâncat curajul de a lupta pentru o lume mai bună. De la începutul anilor 90 a început perioada de regres, perioadă simțită pe toate planurile: cultură, economie, societate, agricultură, transporturi… S-au închis fabrici, s-au distrus ferme, mărețul C.S.G. a ajuns o caricatură iar transportul local ecologic riscă s-ajungă o amintire.
După Revoluție nu s-au mai făcut linii de tramvai iar rețeaua de troleibuz s-a extins în primii ani de… independență pe baza unor resurse și a unor proiecte stabilite în epoca apusă. Pe urmă a urmat trista resemnare.
Încet dar sigur, au dispărut tramvaiele dintre Porțile C.S.G.-ului (linia spre Poarta Nord), pe Coșbuc (porțiunea dintre intersecția cu Basarabiei și intersecția cu Bucovinei), în cartierul Port (între Palatul de Navigație și Gara C.F.R.), pe strada Traian (porțiune parțială între Baia Comunală și Barieră), pe strada Bucovinei…
Așteptăm să vedem ce se va întâmpla cu linia de tramvai care ducea spre Poarta Est C.S.G. (după consolidarea viaductului)… Dar până atunci aflăm din paginile cotidianului local “Viața Liberă” despre un alt segment care, în urma modernizării, va rămâne fără tramvai: strada Mihai Bravu și implicit, strada Gării.
Am menționat, la începutul acestui material, faptul că Gara C.F.R. a fost una dintre primele capete de linie pentru tramvai. De asemenea, până la închiderea circulației tramvaiului – din veșnicile interese politice pe care nu avem curajul de a le combate dar avem “tăria de caracter” de a le… “analiza” prin bodegi și piețe mergând pe principiul “eu când vreau să latru, latru și… doar atât!” – electricele liniilor care asigurau legături cu cartierele Micro 19, Micro 39, cu Bariera Traian sau C.S.G. nu duceau lipsă de călători. Desigur, n-ar duce lipsă nici acum dacă ar exista un minim interes de conservare și modernizare.
Am o singură întrebare: de ce în proiectul de modernizare nu s-a luat în calcul consolidarea terasamentului pentru reintroducerea unor linii de tramvai moderne, așa cum a făcut fosta conducere a urbei pentru tronsonul Asachi – Oțelarilor?
Domnule primar, doresc să vă spun două lucruri:
1.   Când plec din Micro 20 cu intenția de a ajunge la Gară, aș prefera să realizez această călătorie cu tramvaiul. Fiindcă este mai sigur, mai eficient și mai relaxant decât transportul cu maxi-taxi și totodată e mai ecologic decât orice alt mijloc de deplasare care coboară spre destinația menționată;
2.   Știți de ce am avut tramvai în Galați? Fiindcă AȘA ȘI-AU DORIT GĂLĂȚENII DIN URMĂ CU DOUĂ SECOLE… Au avut curajul de a cere și de a insista să obțină o asemenea formă de transport. Noi, cei de astăzi, dorim S-O PĂSTRĂM!
Iată și câteva amintiri… Sper ca până la urmă să răzbească și interesul pentru transportul electric cu tramvaiul spre Gara C.F.R.! Și sper ca printre cei care citesc acest material să existe persoane dornice de susținere și implicare!
 









luni, 3 februarie 2014

Cine și-l mai amintește pe… 794?

Anul 1980 a marcat la Galați achiziționarea primelor autobuze articulate românești: modelul DAC 117, inspirat după “legenda” Ikarus 280. În anul menționat, proaspăta I.J.T.L. (în urmă cu mai puțin de-un an, E.T.O. devenise I.J.T.L.) s-a ales cu 6 loturi însumând 35 de motorizate cu burduf. Printre acestea se afla și cel care a primit numărul de parc 794
Primele scheme de culoare au fost simple: roșu până sub geamurile din salon și alb în completare precum galben cu dungă albă sub geamuri. 794 a avut schema cu roșu…
În 1984, regimul comunist a trecut la economia de carburanți. Soluția ce avea să înlocuiască motorina era… gazul metan. În următorul an, autobuzele articulate au primit trei butelii de gaz metan pe caroserie iar autobuzele scurte au fost dotate cu două butelii. 794 le-a purtat pe ale sale până când a fost pensionat, în 1989.
Câteva luni mai târziu, s-a renunțat la sistemul de alimentare cu gaz metan (se spune că a fost considerat periculos deși nu-mi amintesc să se fi petrecut vre-un incident local din cauza sa) și s-a revenit la motorină. Cine își mai amintește țevile galbene, cu robinet, din spatele cabinei șoferului – pe partea stângă?!
Mulțumită domnului director al serviciului de exploatare din cadrul societății noastre de transport local, Constantin Graur, am reușit să obțin o fotografie cu fostul 31-GL-794, într-o frumoasă primăvară, pe când acest mijloc de transport deservea o cursă rapidă la traseul 11 (Parc C.F.R. – Gara Fluvială). Vă mai amintiți opririle? Dacă nu, vi le amintesc eu: Parc C.F.R. – Apollo – 6 Martie – Modern – Gara Fluvială.