marți, 30 mai 2017

În urmă cu 30 de ani...

Galaţi, strada Brăilei, în apropiere de Ultimul Leu... Anul 1987. Blocuri recent construite, spaţii verzi, drumuri asfaltate şi trafic aerisit.

În ceea ce priveşte transportul public local, se continuă achiziţia autobuzelor articulate, model DAC 117, achiziţie începută din anul 1980 precum şi amplasarea buteliilor cu gaz metan pe caroseria acestora: 3 butelii pentru autobuzele articulate, 2 pentru cele simple.

Fotografia aparţine Arhivei Stanescu. Multumesc pentru acceptul publicării!


luni, 22 mai 2017

Ofertele UniCredit

Cea mai recentă campanie publicitară promovează ofertele UniCredit şi este susţinută de cinci mijloace de transport de tipul MAZ 203.

         Acestea sunt:

-605 (GL-37-PMG);


-612 (GL-52-PMG);



-618 (GL-56-PMG);




-620 (GL-74-PMG);


-625 (GL-76-PMG).


marți, 9 mai 2017

Muşuroaie de... Barboşi

Stau şi mă întreb cât de complicat este să asfaltezi un amarât de drum de aproximativ 500 de metri, între Gara Barboşi şi Cartierul Barboşi.

De când traseul de autobuz nr. 31 a fost prelungit până în inima cartierului menţionat, drumul a fost „nivelat” cu pământ şi... praf de pietre însă „reţeta modestă, menită să dea impresia riveranilor că aleşii urbei mai fac câteva ceva şi pe la periferii”, nu a rezistat decât pentru câteva ploi şi ninsori.

În aceste condiţii, autobuzele traseului 31 au fost nevoite să întoarcă de multe ori în Gara Barboşi – fostul terminal până la care „ţine” şi asfaltul. Cum se zburleşte vremea, amărâtul acela de drum care străbate Barboşiul devine impracticabil iar oamenii tot speră, la fiecare patru ani, că poate cei pe care îi votează vor rezolva – printre alte doleanţe formulate – şi problema drumului spre Gară.

Până atunci, se încearcă o nouă soluţie. Tot... modestă, deci tot de scurtă durată: muşuroaiele de cârtiţe. Iar asfaltul rămâne un vis pentru locuitorii Barboşilor.  

De astăzi, la prânz: