joi, 28 februarie 2013

Şedinţa foto a ZGT-ului 1260

Următorul mijloc de transport pe care îl prezint a lucrat pentru olandezii de la RET până pe la jumătatea anilor 2000 cu numărul de parc 836. Apoi, în 2006, acesta a ajuns în curtea Transurb-ului împreună cu alte cincisprezece colege de lot unde i-a fost atribuită iniţial identitatea 0216 după care – un an mai târziu – a primit-o pe cea curentă: 1260.
Tehnic vorbind, acest Duewag este unul dintre cele mai ambiţioase tramvaie care lucrează pentru regia noastră de transport; m-am intersectat de multe ori cu el în cursul carierei petrecute până în prezent pe infrastructura gălăţeană.
Se spune că degeaba ai ambiţie dacă nu ai şi susţinere. Ei bine, precum toate colegele sale aflate în serviciu, 1260 a beneficiat şi beneficiază de toată atenţia şi profesionalismul echipelor de muncitori care activează în cele două depouri ale urbei noastre.
Din punct de vedere al condiţiilor oferite călătorilor, 1260 oferă maxim din ceea cu ce a fost echipat: izolaţie perfectă, trape de aerisire şi geamuri cu deschidere laterală funcţionale integral, banchete robuste, bare de susţinere rezistente, sistem de încălzire activ pe perioada rece, sistem de iluminare funcţional integral. Toate acestea sunt susţinute de modul liniar şi totodată sigur de rulare al acestui mijloc de transport.
Exteriorul:








Salonul:













Cabina:





miercuri, 27 februarie 2013

Gemenii

Cu toţii ştim jocul acela de stimulare a memoriei vizuale, care porneşte de la două imagini aproape identice şi ne cere să găsim diferenţele. Ei bine... ce-ar fi dacă am modifica puţin regulile şi am începe acest joc de la o singură fotografie în care sunt surprinse două exemplare... aproape gemene?! Dvs câte diferenţe aţi găsit?

Fotografia a fost realizată sâmbătă dimineaţă, în incinta depoului de tramvaie de pe Magistrala C.S.G.

marți, 26 februarie 2013

Un alt Den pentru campania publicitară

Este vorba despre LSI (ex-den Haag 143) care a primit şi el autocolantele celor de la Promenada Mall Brăila, alăturându-se astfel colegilor LST şi FRC.
Fotografia a fost realizată în cursul acestei amieze, la plecarea din staţia „Agenţia de Voiaj”:


DWH, sfârşit de week-end la locale

În ceea ce priveşte intervenţiile majore de natură tehnică, DWH este unul dintre DAB-urile norocoase ale Autobazei 1. Faptul că i-a cedat motorul în primul său an de activitate prestat pentru regia noastră de transport local cât şi existenţa unui coleg donor – FPX – a determinat o lucrare de remediere integrală, cu-n rezultat excepţional care continuă să se vadă şi astăzi.
E drept că DWH nu apare prea des la locale (el fiind preferat mai mult pentru cursele speciale) însă atunci când o face, se impune cu stilul său sigur şi elegant.
Iată-l mai jos, surprins duminică dimineaţă pe strada Siderurgiştilor în timp ce deservea traseul 19:



luni, 25 februarie 2013

Un olandez din nou activ

ZGT-ul 1534 şi-a revenit după incidentul suferit în toamna anului trecut şi s-a întors de ceva timp la locale, continuând să promoveze aceelaşi aspect elegant precum şi siguranţă şi confort călătorilor săi. Personalul care activează în cele două depouri gălăţene şi-a dat toată silinţa pentru a-l face pe fostul olandez 830 să strălucească precum în prima sa zi de serviciu. Eu zic c-au reuşit mai mult de-atât; ceea ce a ieşit din mâinile lor este o bijuterie a transportului local...
Dar să lăsăm fotografiile să vorbească de la sine. Aşadar, cu 1534 pe Magistrala C.S.G. în cursul amiezei de sâmbătă:





duminică, 24 februarie 2013

Noutăţi din depoul de pe Magistrală

Sâmbătă am revenit printre tramvaiele aflate în depoul de pe Magistrala C.S.G., acolo unde ordinea şi curăţenia sunt mereu complementare cu pasiunea şi profesionalismul de care dau dovadă angajaţii acestei unităţi.
E deja ştiut faptul că Tatrele cedează teren mai tinerelor colege olandeze. Acest aspect se poate observa şi-n cadrul depoului, unde ZGT-urile au primit liniile de trafic intens alături de o parte dintre KT-urile care continuă să se afle într-o excepţională stare de funcţionare.
De asemenea, cele două ZGT-uri care aveau nevoie de bandaje noi se află la depoul din Barieră (1256 şi 1263). În prezent se lucrează la ele. Tot în acea locaţie au ajuns şi ultimele două remorci, 1271 (cea a Tatrei 1306) respectiv 1275 (ultima oară trasă de L-ul 1269).
Două dintre liniile de staţionare mediene continuă să găzduiască tramvaie aflate în conservare. Astfel, coloanele care se încheie cu celebrii bondari au în componenţă – în prezent – doar KT-uri; lângă cele pe care le ştim deja (1335, 1337, 1338) au fost trecute colegele 1321, 1323, 1324, 1325, 1328 şi 1341...




ZGT-ul 805 (1527) va fi următorul care va ieşi la locale. Personalul depoului continuă să lucreze la el. Afară, la doar câţiva metri de hala în care se află 805, veteranii 1320 şi 1350 precum şi „bunelul” 1317 (fostul T4D care a purtat numărul 7 şi mai apoi 0075 în vremurile agitate ale sfârşitului anilor 90 şi începutul anilor 2000) sunt pe punctul de a deveni amintiri. Ne-au servit bine dar iată c-a sosit şi acel moment mai puţin plăcut în care trebuie să ne despărţim de ele. Rămân fotografiile ca să le imortalizeze... Pentru toţi cei care le-au preţuit şi pentru toţi cei care au lucrat la ele... din pasiune:













sâmbătă, 23 februarie 2013

Şedinţa foto a KT-4D-ului 1346

A făcut istorie la Berlin şi continuă să facă şi la Galaţi – asta este prima concluzie a oricărui pasionat de tramvaie în ceea ce priveşte evoluţia lui 1346.
În capitala Germaniei, acest tramvai a activat cu numărul de identitate 9059. În a doua jumătate a anilor 90, el venit în urbea noastră unde a primit numărul 80, schimbat în 2007 cu 0118 şi mai apoi cu 1346.
Şedinţa foto a acestei bijuterii am realizat-o astăzi, în depoul de pe Magistrala C.S.G. Chiar şi pe vreme mohorâtă, 1346 a strălucit ca o vedetă respectată atât de personalul de întreţinere şi mentenanţă condus de domnul inginer Culiţă Paraschiv cât şi de vatmanii titulari.
În câteva cuvinte: prezenţă aproape zilnică în circuitul urban, stare excepţională de funcţionare, condiţie de transport cât mai bună şi mai sigură, exterior mereu curat, salon îngrijit precum şi mod profesionist de deplasare.
1346 este unul dintre tramvaiele care vor vorbi pentru mult timp de acum încolo despre ceea ce a marcat şi continuă să marcheze modelele Tatra în istoria regiei noastre de transport local.
-exteriorul:







-salonul:










-cabina: