duminică, 31 ianuarie 2016

DCX: al doilea “Roşu de Schiphol”, prezent la şedinţa foto

Primul a fost DDK… Iată că a venit şi rândul lui DCX (ex-243).
O comparaţie între cele două “roşiatice” e greu de realizat: ambele se află într-o condiţie tehnică excepţională, beneficiază de profesionişti ce le preţuiesc şi indiferent de condiţiile meteo, amândouă caută să-şi păstreze atât strălucirea exterioară cât şi cea a salonului.

Astăzi e ziua lui DCX
-exteriorul:










-salonul:
















-cabina:










luni, 25 ianuarie 2016

Extremele cardinale

Circuitul nostru deservit de transportul în comun are, aşa cum e şi firesc, extremele sale… punctele terminus – aşa cum le numesc unii. Interesant este că deşi serviciul urban beneficiază de autobuze, troleibuze şi tramvaie, toate cele patru extreme sunt deţinute de rute pentru autobuze, semn că evoluţia şi extinderea activităţilor gălăţene mizează deocamdată pe cea mai simplă formă de transport, care necesită un minim de investiţii.

Extrema nord a aparţinut mereu autobuzelor… Cândva, traseul 23 întorcea la Gârboavele. Astăzi, le avem pe 12, 17 şi 35 care se opresc la Metro.

Extrema est a aparţinut atât tramvaielor cât şi autobuzelor care se ocupau de transportul angajaţilor S.N.G.-ului. Acum avem o legătură mult mai “îndrăzneaţă”, care se avântă spre ex-“Noul Dallas” şi aparţine motorizatelor.

Extrema sud a fost Barboşiul liniilor 21 şi 31; de la jumătatea anilor 2000, avem Cantemirul liniilor 10 şi 17, deţinute tot de autobuze.

Şi, în fine, extrema vest… cândva a fost Şendreniul vechiului 17 chiar dacă unii susţin că Cişmelele deservite odinoară de traseul 14 erau ceva mai îndepărtate. Prezentul nu mai vizează Şendreniul şi nici Cişmelele; iar în absenţa lor, extrema vest aparţine curselor convenţie care ajung la Halda de Fier Vechi (B.F.V.), curse convenţie la care troleibuzele şi tramvaiele n-au acces.

Mai jos: la extrema sud – cartierul Dimitrie Cantemir – alături de MAZ-ul 620 ( GL-74-PMG ) într-o geroasă noapte de iarnă.


joi, 21 ianuarie 2016

miercuri, 20 ianuarie 2016

Ture pe zăpadă

Profesionişti sunt cei care biruiesc capriciile vremii, evită şicanele din trafic, găsesc o vorbă bună până şi pentru cel mai nemulţumit călător, conduc eficient, fără riscuri, fără peripeţii, şi-şi respectă graficul…

În seara asta, o demonstraţie cu MAZ-ul 623 la traseul 34:


marți, 19 ianuarie 2016

Un traseu şi două schimburi pentru C.S.G.

Prima tură a traseului 3 aduce la serviciu angajaţii C.S.G.-ului care lucrează în schimbul I şi-i preia, pe retur, pe cei care au ieşit din schimbul III.

Astăzi dimineaţă, pe Siderurgiştilor, cu ZGT-ul 1263:


luni, 18 ianuarie 2016

Să-l vedem pe… EKK

Invitatul şedinţei foto de astăzi face parte din generaţia de olandeze cu “tricouri alb-albastre” care a lucrat pentru GVB: fostul 265 botezat EKK pe tărâmurile transportului nostru local. La scurt timp după… “mutaţie”, EKK a primit “costumul Romero” pentru promovare publicitară.

Avem un mijloc de transport sănătos din punct de vedere tehnic şi totodată ponderat atunci când vine vorba de viteză. E bine aşa fiindcă graba poate genera greşeli greu sau imposibil de reparat şi poate din acest motiv, EKK nu are cicatrici, continuând să se arate tânăr.







În salon se face curat aproape după fiecare cursă însă unii călători au început deja să-şi arate primitivismul, prostia, precum şi lipsa de educaţie: de-ar fi fost altfel, n-ar fi fost banchete tăiate şi panouri mâzgâlite cu markere. Fiecare pădure îşi are şi uscăciunile ei…

De asemenea, sistemul de încălzire funcţionează pe ambele ramuri, iluminatul este activ integral iar ciocănelele pentru spargerea geamurilor în caz de urgenţă majoră sunt încă… în locaşurile stabilite de producători.















Cabina îşi păstrează simplitatea. Un bord curat, indicatori funcţionali, o învelitoare pentru scaunul de lucru şi un C.D. potrivit e de ajuns pentru a marca încă o zi de muncă cu EKK.