sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Pregătite pentru mâine…

Vagoanele au fost deja verificate din punct de vedere tehnic și curățate corespunzător. După câteva ore de odihnă vor ieși sigure și elegante în serviciul călătorilor.
 
 

luni, 25 noiembrie 2013

În această seară, la Inel

Se intenționează ca până la deschiderea Sărbătorilor specifice Zilelor Galațiului, sensul giratoriu de la Ultimul Leu precum și carosabilul adiacent să fie asfaltat corespunzător și, pe parcursul lucrărilor, traficul să nu fie deviat. La o primă analiză părea un obiectiv greu de realizat. Însă Tancrad-ul – cu susținerea Poliției locale – și-a demonstrat din nou eficiența!
S-a lucrat în week-end, s-a lucrat pe ploaie și pe frig, în schimburi până târziu, în noapte iar rezultatele încep deja să se observe.
În cursul acestei seri am urmărit modul în care se desfășurau lucrările de la Inel. Se asfalta succesiv, pe benzi, sub îndrumarea fermă e polițiștilor. Da, s-a circulat cu viteză redusă dar nu s-au produs ambuteiaje.
În ceea ce privește activitatea transportului local, troleibuzele au trebuit să fie înlocuite cu autobuze. Astfel, exceptând scurta perioadă de transfer de la traseul 102, nu au existat întârzieri pentru celelalte rute care au străbătut zona de la Inel.
 






duminică, 24 noiembrie 2013

Cum vom întâmpina iarna?

Nu știu cum se pregătesc autoritățile locale pentru anotimpul alb. Ceea ce știu este că personalul care activează în cele două depouri de tramvaie și-a luat deja măsurile necesare. Oamenii sunt pregătiți, la fel și materialele necesare. Cât în privința eroilor electrici…
Plugul 1304 (ex-134, ex-0129) promite că în următoarele luni, în cazul în care va fi zăpadă, să intervină cu promptitudine pentru ca tramvaiele aflate în serviciul de transport local să nu înregistreze întârzieri la trasee.
Utilajul este deja pregătit. El a trecut printr-o revizie amănunțită și a fost vopsit într-o nuanță mai aprinsă de albastru decât cea anterioară. Colegilor săi – 1302 și 1303 – li se vor atribui roluri secundare: mai precis, ele îl vor susține pe 1304 dacă va fi nevoie.
 


sâmbătă, 23 noiembrie 2013

XXL preferă ZGT-urile

Supermarket-ul XXL, cel care a preluat “sediul” Billei din Micro 19 a optat să-și promoveze imaginea pe trei dintre tramvaiele regiei noastre de transport local: ZGT-urile 1251, 1265 și 1535. Dintre acestea, primul a fost cosmetizat în schema de culoare originală, oferind astfel un aspect elegant.
În cele ce urmează:
-1251 suprins în cursul zilei de vineri la manevre prin Depoul C.S.G.



 
-și tot atunci, 1535 așteptând să iasă la locale pe tura II:
 



vineri, 22 noiembrie 2013

Ultimul salut al “bondarilor”

Anul 2000 a marcat, în ceea ce privește evoluția transportului local cu tramvaie, achiziția și implicit utilizarea unui grup de 12 Tatre T4D și patru remorci B4D provenind din orașul german Dresda. Schema de culoare a acestor mijloace de transport electrice – galben cu negru – le-a adus denumirea de “bondari”.
Au trecut 13 ani de la primele curse ale acestor eroi în cadrul urbei noastre. Pe parcursul întregii perioade de activitate, ei ne-au servit publicul într-un mod sigur, elegant și totodată confortabil. Au urmat apoi anii de conservare sau, cu alte cuvinte, ani de așteptare în privința unei decizii finale: reactivare sau pensionare?
Ei bine, 1306 este - în prezent - cel mai norocos din lot. El funcționează în depoul din Barieră ca vagon de manevră. Pe de altă parte, 1312 a fost primul bondar care a primit decizia de pensionare…
Iată-l retras deocamdată pe una dintre liniile de conservare:






 
1313 l-a urmat… Astăzi l-am găsit într-una din halele depoului de pe Magistrală, în cursul procesului de valorificare. 








 
În fața halei respective, 1307

 
… și 1310

 
își așteptau rândul.
Da, epoca “bondarilor” este aproape de sfârșit. Iată-ne din nou în fața unui moment trist, unui moment pe care n-avem cum să-l evitem. Personalul care activează în depoul de pe Magistrală privește cu nostalgie apusul eroilor aduși din Dresda: parcă ieri le trimiteam în Probe pe liniile orașului… Parcă ieri le făceam reviziile și căutam să le menținem cât mai prezentabile…
Timpul trece pe nesimțite. Așa se întâmplă într-o viață de om, d-apoi într-una de tramvai. Măcar avem amintirile, menite să ne amintească mereu de cei dragi…
Așadar:
-1307 (98, 0082), surprins de Terry Lawson în luna mai a anului 2008, pe vremea când avea remorcă:
 
-1310 (59, 0085), alături de partenerul său B4D 1273 (396, 0134) în iulie a lui 2006 și…
 
-… 11 luni mai târziu (foto Terry Lawson):
 
-1312 (81, 0087) aflat la traseul 44. Se întâmpla în luna iunie a anului 2007, cu Terry Lawson în spatele obiectivului:
 
-1313 (93, 0088) și remorca sa, trase în poză de Ștefan Pușcașu ( http://tramclub.org ) în iunie, 2006:
 


joi, 21 noiembrie 2013

Modernizarea stațiilor destinate mijloacelor de transport în comun


Am observat, în ultimele săptămâni, amplasarea succesivă a unor copertine realizate din schelet metalic și prevăzute cu geamuri în stațiile destinate mijloacelor de transport în comun de pe strada Traian și de pe DN 26. Cu alte cuvinte, opririle de pe ruta lui 35 au fost… amenajate.

Îmi vine greu să mă pronunț dacă Primăria a făcut un pas înainte sau doar a bătut step-ul cu aceste construcții: acestea par mult mai simple decât cele care le-am avut până acum, au băncuțe mai rezistente dar nu sunt iluminate iar ploaia, vântul și ninsoarea pot surprinde din toate direcțiile pe cei care așteaptă mijloacele de transport în comun.

Mă așteptam la un proiect… “mai cu viziune” dar, din păcate, principiile urmate și totodată susținute de legile în vigoare se păstrează în defavoarea beneficiarilor.
Iată una dintre stațiile recent modernizate (cea de pe retur, de la “Baia Comunală”):


miercuri, 20 noiembrie 2013

La terminalul de lângă S.N.G.


Bazinul Nou și Șantierul Naval Galați au reprezentat mereu un punct economic de maximă importanță în evoluția orașului nostru. Activitatea intensă, desfășurată în aceste incinte, a cerut și a obținut introducerea unui itinerariu de tramvai încă din cel de-al doilea deceniu al secolului trecut…

Anii 70, marcați de marea expansiune industrială, au definit o altă rută pentru legătura electrică spre “valea navală a orașului”: deplasarea directă pe strada 6 martie (Basarabiei). Legătura s-a păstrat și-n prezent. Și dintre toate liniile care își aveau capătul în Bazin, au supraviețuit doar 5, 8 și 42…

Modernizarea tronsonului din strada Basarabiei - cuprins între bulevardul Coșbuc și strada Traian - a determinat înlocuirea temporară a tramvaielor care coborau spre Piața Centrală și Bazin cu autobuze și midibuze.
Astăzi, de exemplu, pe tura I, Den-ul LTO a deservit pentru prima oară linia 8; profesionismul titularului l-a ajutat să se descurce fără probleme pe drumul destinat tramvaielor:


 
 

marți, 19 noiembrie 2013

Pe șantierele urbei noastre: se lucrează intens și la Ultimul Leu

De aproximativ două săptămâni, porțiunea din strada Siderurgiștilor cuprinsă între intersecția cu Gheorghe Asachi și Inelul de Rocadă a intrat în renovare. Carosabilul a fost decopertat, s-au schimbat bordurile existente și s-au creat locuri de parcare în speranța fluidizării traficului.
Spre deosebire de operațiunile desfășurate pe strada Brăilei, între Romtelecom și Hotel Galați, traficul n-a fost deviat. Circulația autovehiculelor s-a realizat… “prin șantier” și cu viteză redusă.






 
Lucrările de modernizare au fost extinse și pe celălalt sens de circulație, pe o suprafață de aproximativ trei sute de metri, între strada Brăilei și Siderurgiștilor. Nici în acest caz, traficul nu a suferit devieri iar circulația mijloacelor de transport a respectat orarele cunoscute de călători.