In vreme de… razboi

As vrea sa spun ca nu inteleg… dar inteleg prea bine. Dupa ani de colaborare si mai apoi de serviciu in slujba transportului public galatean, sunt aspecte care lasa un gust amar, greu de digerat.

La inceputul anilor 1900, respectul pentru transportul public local era oglindit in investitii si se regasea in carti postale… Uite, avem tramvai, si nu orice fel de tramvai, ci unul electric care strabate cu succes principalele strazi si bulevarde ale Galatiului! Iar interesul s-a mentinut – cu bune si cu rele – pana in a doua jumatate a anilor 1970 cand existau… drumuri lungi si transport deficitar. Economia comunismului specifica Epocii de Aur a nascut la Galati, o situatie bolnavicioasa, ce s-a propagat si continua sa propage dintr-o perspectiva tacita: Primaria promite, calatorii asteapta. Si de atatia ani, atat in curtea Autobazei 1 cat si-n cea a Sectiei 3 Tramvaie, se duce o lupta surda, dar o lupta ce pana acum a avut rezultate benefice din putinul disponibil. Cu alte cuvinte, s-au facut fapte mari cu lucruri marunte iar fapte mari cu lucruri marunte pot face doar cei profesionisti. Zi de zi, pentru circuitul de transport public local din urbea noastra se da o confruntare lipsita de sprijin: sunt oameni care pregatesc masini si masini care lucreaza pana la epuizare. Masini care revin in garaj si primesc imediat tratamentele necesare ca sa fie din nou, apte de serviciu. Dar chiar si asa, cu tot efortul, cu toata implicarea si cu tot profesionalismul “medicilor” ramasi la datorie, sunt probleme care necesita timp si investitii.

Galati, 2019 (dar sa potrivim ocheanul si cu cel putin trei ani in urma)...Sunt doua clase politice din a caror confruntare rezulta victime colatarale. Intre raspunsurile unui primar care spune ca le stie pe toate si serviciul de transport public local ce cauta, in continuare, sa-si deserveasca programul stabilit, stau zeci de oameni si zeci de masini!

Ma uit si azi la parcul rece din Autobaza 1, asa cum ma tot uit din iarna trecuta… Si vad eroi motorizati cu pansamente care au mers pana la ultima lor suflare. Zi de zi e o lupta, iar pe pistele de casare, se adauga tot mai multe masini. Dupa cum spuneam… un razboi  cu multe victime colaterale…

Din randul celor cazuti la datorie… In urma cu doua saptamani a cedat si “sanitarul” autobazei, ROCAR-ul PNN; un bunel cu o inimioara ce bate de aproape 22 de ani. In locul lui, pentru postul de Depanare, a fost ales – deocamdata – un olandez c-o inima inca puternica: Den Oudsten-ul LTN.