Se afișează postările cu eticheta Poarta Est. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poarta Est. Afișați toate postările

luni, 19 octombrie 2015

La poarta estică a C.S.G.-ului

În prezent avem trei trasee de tramvai care ajung în terminalul de la Combinat: 1 şi 3, în regim de cursă convenţie pentru schimburile de tură şi 6, cu regim normal de funcţionare, deservit de regulă de două KT-4D-uri.
Iată-l pe 1336 la linia 6, surprins în această seară în terminalul menţionat anterior. Şi, după ceva timp l-a ajuns şi 1322, colegul de tură… Două KT-uri într-un loc care, cândva, se dovedea neîncăpător pentru garniturile de Timis-uri.




miercuri, 25 februarie 2015

Viaductul – acces interzis

Se spune că după modernizarea viaductului, tramvaiele nu vor mai întoarce lângă Poarta Est C.S.G.
În trecut, atunci când această punte de legătură a mai necesitat reparații, s-a optat pentru soluția provizorie de a realiza o buclă de întoarcere după Liceul 9, buclă pe care astăzi o utilizează traseul 1 și care, în viitor, va fi terminal pentru linia 6.
Prezentul se menține zgârcit în ceea ce privește evoluția transportului cu tramvaiul; asta este, orașele vestice deschid linii și investesc în infrastructura celor prezente pe când noi continuăm să privim în mod îngust o posibilitate sigură, rapidă, elegantă și totodată nepoluantă de deplasare. În ultimii ani am tot închis trasee electrice în loc să le modernizăm. Inginerii urbei noastre, cei de ACUM, nu au nici pe departe pregătirea celor care au lucrat, în “epoca de aur”, la extinderea rețelei de tramvai. Prin urmare… cum se face că în anii apuși circulau tramvaie cu două și chiar trei remorci fără ca să existe pericol de surpare pe strada Traian – la parcul Rizer și fără să se zguduie casele și Biblioteca de pe strada Mihai Bravu iar acum… iată că singura soluție “inginerească” este renunțarea la serviciul oferit de acest mijloc de transport?!
Cu viaductul este o altă poveste… la fel de stupidă ca și restul poveștilor oferite de marile minți luminate ale urbei noastre și care, din păcate, au putere de decizie: investițiile necesare modernizării și pentru rețeaua de tramvai nu se justifică. Hai, pe bune?! Eu aș propune să vedeți câți angajați mai are încă C.S.G.-ul (pentru mine, denumirea de Arcelor Mittal NU EXISTĂ!!!) și câți apelează la cursele convenție deservite de autobuze pentru a ajunge la muncă! Și pe urmă, ținând cont de secțiile rămase active, să vadă dacă trasee precum 1, 3, 6 sau 38 sunt rentabile sau nu!
Mai jos, ZGT-ul 1251... El a deservit și 1, și 3, și 6. Din păcate nu și 38, traseu închis înainte de a-l cunoaște. Cândva, 1251 alerga de cel puțin patru ori pe viaduct; astăzi, a ajuns doar să-l privească și spere că se vor deștepta unele rațiuni până nu e prea târziu.
Cu 1251 pe Magistrala C.S.G. – pregătit pentru înscrierea în terminalul de lângă Liceul 9:
 


miercuri, 28 august 2013

Un ochi râde, altul plânge


Noi, călătorii, ne bucurăm că s-a reluat activitatea tramvaielor spre Micro 19. Cu alte cuvinte, traseele 7 şi 39 au fost reactivate şi, în prezent, sunt deservite integral prin transport ecologic. După mai bine de-un an de joncţiuni între electricele şi motorizatele Transurb-ului, iată ziua mult aşteptată, ziua când lucrurile s-au limpezit dintr-odată în transportul local: călătorii silenţioase, tramvaie curate, silenţioase şi pregătite corespunzător pentru o deplasare sigură, civilizată! O da, ne-a plăcut! Şi deşi mulţi dintre noi, dezamăgiţi de-alungul timpului de politică, birocraţie şi interese, ne-am arătat cârcotaşi luni, 26 august, înainte de a călători pe tronsonul proaspăt renovat de cei de la Tancrad.
Pe de altă parte... Circuitul destinat tramvaielor mai înregistrează – din această vară – o pierdere: legătura spre „Poarta Est C.S.G.”. Mai precis, traseele convenţie 1, 3, 6, 6b şi 43 precum şi linia publică numărul 46, cu plecare din I.C. Frimu. Motivele principale: închiderea viaductului spre fostul mare colos siderurgic precum şi restrângerea activităţii din cadrul acestuia, cauzată de incapacitatea dezvoltării (sau măcar a menţinerii!) pieţei de desfacere. Înainte cu aproximativ două luni de închiderea viaductului, traseele 1 şi 3 erau deservite atât de tramvaie cât şi de midibuze (funcţie de numărul de angajaţi care intrau/ieşeau din schimburile de la C.S.G.)
Nu se ştie când va fi reparat viaductul. De fapt, nici nu se ştie dacă va mai fi reparat vreodată (actuala conducere a C.S.G.-ului nu doreşte să se implice în nici un proiect de modernizare!). Iar dacă totuşi va fi... serviciul tramvaielor spre combinat va rămâne incert, dat fiind faptul că activitatea siderurgiei gălăţene moare de la o zi la alta.
Traseele convenţie pe care le deserveau tramvaiele au fost... contopite în serviciul special al motorizatelor. Iată un exemplu: 607 (GL-39-PMG) la traseul 3 (Micro 19 – Poarta Est C.S.G.) este pregătit să ducă spre serviciu... schimbul III. Fotografia a fost realizată în preajma staţiei de la Cozamin.


duminică, 18 noiembrie 2012

Pe urmele fostului traseu 53

Una dintre măsurile impuse atât de activitatea masivă a combinatului siderurgic cât şi a principiilor comuniste privitoare la un transport ecologic a determinat construirea unei linii de tramvai între Poarta Nord (Poarta Comercială sau, cum i se mai spune acum, Poarta L.S.F.) şi Poarta Est. Practic, discutăm despre o linie specială pentru combinatul nostru siderurgic, utilizată atât de navetişti (în special cei dinspre Smârdan) cât şi de angajaţii de la birouri, care trebuiau s-alerge cu diverse acte între punctele de lucru şi sediile superiorilor sau ale colaboratorilor.
Linia directă, adică aceea dintre cele două Porţi, a primit numărul 53 şi avea o frecvenţă de jumătate de oră. Comunismul a investit în reţeaua de infrastructură – dat fiind faptul că se afla pe un teren instabil – dar Revoluţia a curmat elanul... Astăzi, până la singura staţie dintre capetele de linie menţionate anterior, se pot observa suprafeţe masive, cimentate tocmai pentru a asigura stabilitatea necesară unui transport sigur, adecvat. Între fosta staţie de la Uzina 9 (şi mai apoi Profiland) şi terminalul din dreptul Porţii Nordice, terenul n-a mai apucat să fie consolidat... Iar rezultatele sunt dezastruoase! Alunecări de teren, linii absente, surpări, lucrări parţial acoperite la lucrările de infrastructură efectuate de-alungul timpului...
Liniile din jurul combinatului sunt „rai pe pământ” pentru „vânătorii de fier-vechi”. Lipsesc multe şine... şi multe cabluri din cupru...
Ruta 53 n-a fost singura care a rulat între Poarta Nord şi Poarta Est... Le-am mai avut pe 48 (Micro 40 – C.S.G. – Poarta Nord) precum şi pe 49 (Micro 19 – C.S.G. – Poarta Nord) care reprezentau formele lungi ale liniilor convenţie 1, respectiv 3.
Sâmbătă dimineaţă am mers la Poarta Nord pentru a surprinde, într-un set de fotografii, ruta pe care serviciul de transport local o urma în slujba angajaţilor de la C.S.G.
Iată câteva imagini din terminalul amintit:












Pornim spre Poarta Est dar nu înainte de a aminti faptul că între anii 1999 şi 2003, deplasarea tramvaielor între cele două Porţi se realiza pe un singur sens de circulaţie (cel dinspre strada care ocoleşte Combinatul). Pe urmă, totul a murit, încet, iar buruienile se chinuie şi-n prezent s-acopere ambiţiile unei societăţi de mult apuse...












După tufişuri şi copaci răsare legătura directă spre Poarta Est... Remarc, în dreptul liniilor electrice care continuă să străbată viaductul, racordul direct spre intrarea nordică; în fine... ceea ce a mai rămas din el.















Traseele 48 şi 49 erau mereu deservite de Timiş-uri. La fel a fost şi debutul pentru ruta lui 53... Pe urmă, Tatrele au prins mai mult curaj în ceea ce a însemnat legătura între cele două porţi...
Materialul oferit a fost realizat cu ajutorul unui bun prieten şi totodată colaborator pasionat de istoria transportului electric din urbea noastră: Sergiu Gabriel Onofrei. Prin amabilitatea sa am reuşit să completez această prezentare! Mulţumesc pentru răbdarea precum şi pentru informaţiile oferite!