Într-un material anterior am discutat despre staţiile pe care le-a avut urbea noastră, mai precis între ceea ce a fost cândva... schelet metalic încăpător, aflat în slujba numeroşilor călători, şi ceea ce reprezintă acum, adică „umile şi totodată firave gherete din plastic şi sticlă” sub care nu se pot adăposti mai mult de cincisprezece oameni...
În urbea noastră sunt staţii care beneficiază de flux mediu şi crescut de călători. Exemple?! „Liceul de Artă”, „Centru”, „Ţiglina II”, „Spitalul Judeţean”... Oraşul ÎNCĂ SE MIŞCĂ!
Anii din urmă au înlocuit „monstruozităţile comunismului” cu un „plus spre modernism”. Din păcate, măsurile luate nu s-au dovedit potrivite pentru unele locaţii de aşteptare a mijloacelor de transport din regimul local: spaţiu insuficient, precar, de multe ori expus capriciilor vremii! Deh, evoluţie parfumată de interese politice...!
Propunerea ideală ar consta într-o re-amenjare a refugiilor specifice staţiilor aglomerate şi totodată, a unei dotări elementare în ceea ce priveşte îndeplinirea unor norme clasice.
Ataşez, mai jos, o schemă a unui refugiu pe care l-am proiectat din... „simplu considerent”...
... precum şi aspecte dintr-o staţie care, de multe ori se dovedeşte incapabilă să-şi adăpostească pasagerii - „Liceul de Artă”:
Am pregătit „inginereşte”, câteva aspecte în ceea ce priveşte raportul dintre fluxul de călători şi staţiile arondate; intenţionez, cu bună-credinţă, să le discut într-o audienţă la Primărie, alături de alte probleme care mă preocupă în ceea ce priveşte transportul local gălăţean.
E al naibii de greu să răzbaţi prin urzeala unei politici pe care bunul-simţ o digeră silit, fără... „întrebări”... Bah, vorba unui prieten „prezicător într-ale viitorului”: sper să nu murim din proprie prostie şi indiferenţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu