vineri, 28 septembrie 2012

Cinci ZGT-uri îşi aşteaptă debutul

Dacă 1534 este liderul necontestat al loturilor de Duewag-uri ZGT achiziţionate în această vară, un nou grup se pregăteşte să-l urmeze în regimul de transport local...
În prezent, acesta se află la depoul numărul 2 (adică acela din Bariera Traian). Astăzi, mulţumită domnului inginer Culiţă Paraschiv, am fost la acest depou şi am reuşit să realizez un set de fotografii grupului menţionat.
Înainte de a trece la prezentarea propriu-zisă, doresc să mulţumesc, de asemenea, doamnei care m-a condus prin hale şi care mi-a oferit informaţiile necesare cu privire la tramvaiele care se pregătesc să ne servească urbea.
În prima hală le găsesc pe 1528, adică fostul RET 812 şi pe 1536 sau ex-olandezul 848... Primul necesită bandajele potrivite. E pregătit de debut şi va fi al treilea la lansare...

Al doilea a primit deja bandajele şi a făcut şi câteva probe în regimul de transport local. După ce va primi o schemă de vopsea adecvată, va ieşi la trasee. Conform estimărilor, 1536 va fi al doilea care va alerga pe liniile urbei noastre:


Trecem în cea de-a doua hală, unde se află trei ZGT-uri: 1531 (ex RET-822), 1530 (ex RET-820) şi 805 care urmează să primească plăcuţa cu numărul 1527...
1531 şi 1530 au fost deja recondiţionate şi acum îşi aşteaptă rândul pentru „priminirea” bandajelor. Ele se vor alinia pe poziţiile patru şi cinci la grila de start a circuitului gălăţean.





Ultimul din acest grup este 805...


Am părăsit depoul din Barieră cu aceeaşi părere pozitivă privitoare la modul de planificare a lucrărilor, existent în cadrul departamentului de tramvaie al Transurb-ului; organizarea cere răbdare dar naşte eficienţă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu