joi, 4 februarie 2016

Profesionalism şi eficienţă

Un nou accident a perturbat în această după-amiază traficul de pe strada Brăilei: în jurul orelor 17, graba unui autoturism Audi a pus la pământ unul dintre stâlpii de iluminat care susţine şi reţeaua de alimentare a troleibuzelor care coboară dinspre Micro 19 spre Inelul de Rocadă. Evenimentul s-a petrecut în curba dintre Inel şi McDonald’s, acolo unde o şoferiţă a pierdut controlul bolidului, intrând pe contra-sens şi finalizându-şi în cele din urmă cursa în stâlpul ghinionist care s-a prăbuşit peste un autoturism Logan şi a împrăştiat cablurile susţinute pe trei dintre cele patru benzi de circulaţie.
-foto: Grupul Şoferilor din Galaţi:


Serviciul troleibuzelor la traseul 102 a fost întrerupt; majoritatea s-au strâns în dreptul Kaufland-ului, înainte de separator şi au aşteptat remedierea defecţiunii. La acest traseu se aflau, în momentul accidentului, 8 capacităţi dintre care 6 troleibuze şi două autobuze. Profesionalismul celor de la Transurb şi-a dovedit încă o dată, eficienţa: astfel, în aproximativ un sfert de oră, graficele troleibuzelor blocate au fost preluate de autobuze (cu plecare din ambele terminale – Parc. C.F.R. şi Micro 19) iar echipa de la fir-contact s-a deplasat la faţa locului cu tot efectivul aflat în serviciu. De asemenea, s-a luat în calcul orice soluţie extremă şi astfel a fost adus şi un mijloc de transport – den Oudsten-ul LSR – în cazul în care troleibuzele blocate ar fi necesitat tractarea de pe segmentul afectat de accident.



Operaţiunea celor de la Transurb a fost gestionată şi supravegheată de domnul director al serviciului de exploatare, Constantin Graur; dânsul a mers pe teren şi a rămas acolo până ce sarcinile stabilite au fost corespunzător executate.

Un alt aspect demn de apreciere îl constituie modul rapid în care cei de la fir-contact au rezolvat problema. În jurul orelor 19:45, reţeaua de alimentare era din nou conectată iar troleibuzele s-au mutat de la Kaufland lângă Grădiniţa 1. De aici au plecat pe rând spre Micro 19 şi mai apoi spre Garaj, lăsând autobuzele suplinitoare la datorie până la încheierea programului. Toate troleibuzele care s-au retras au oprit în staţiile dintre Micro 19 şi Parcul C.F.R. pentru a prelua călătorii.
LSR nu s-a retras la garaj cu buzele umflate: la Inelul de Rocadă, MAZ-ul 1403 avea nevoie de ajutor…









Accidentul din această după-amiază este al doilea într-un interval mai mic de-un an când bolizii suspendă circulaţia troleibuzelor; anul trecut, pe strada Prundului, în dreptul Parcului C.F.R., un alt Audi a măcelărit, într-o altă curbă, un alt stâlp… Din păcate, unele carnete de conducere se dau mult prea uşor. Iar pentru nebunia iresponsabililor plătesc oameni nevinovaţi. Vi se pare logic?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu