Se afișează postările cu eticheta 42. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 42. Afișați toate postările

vineri, 31 martie 2017

Cele din urmă curse electrice spre Bazin

Astăzi a fost ultima zi în care tramvaiele au alergat pe Calea Prutului... După ce luna trecută s-a renunţat la traseele 6 (Poarta Est A.M.G. – Bazinul Nou) şi 8 (Piaţa Centrală – Bazinul Nou), iată că începând cu data de 01.04.2017, ne despărţim şi de celelalte două trasee de tramvai care rămăseseră active spre Valea Oraşului: 5 (Micro 19 – Bazinul Nou) şi 42 (Comat – Bazinul Nou).

Decizia aparţine celor aleşi să ne reprezinte urbea şi este motivată de lipsa fluxului de călători spre/dinspre Bazin. Din acelaşi motiv, de la 1 aprilie se renunţă şi la traseele de tramvai 1 (Comat – Poarta Est A.M.G.) şi 3 (Micro 19 – Poarta Est A.M.G.).

         S-a ajuns aici fiindcă industria gălăţeană este într-un continuu regres; C.S.G.-ul nu mai prestează activitatea de odinioară, multe secţii au fost desfiinţate în ultimul deceniu, fapt ce a marcat reduceri masive de personal. La fel şi S.N.G.-ul. Pe Calea Prutului, doar ruinele au mai rămas să amintească despre activitatea unor unităţi precum „11 Iunie” sau „I.L.F.”... S-a ajuns aici fiindcă la Galaţi nu se mai construieşte nimic care să ajute la dezvoltarea oraşului şi implicit a ţării, fiindcă alegem mereu oameni incapabili să găsească soluţii care să atragă investitori - autohtoni sau străini - fiindcă ne-am învăţat să trăim din „pomeni de campanie” sau cu „jugul la gât” şi să MULŢUMIM PENTRU ASTA!

Astăzi a mai murit un episod din transportul electric – acela spre Bazin. Şi înainte de a arăta cu degetul spre prezent, zic să arătăm cu degetul spre buletinele de vot pe care le-am ştampilat de a lungul timpului precum şi spre cei pe care indiferenţa le-a ştirbit curajul de a alege...





joi, 20 octombrie 2016

luni, 17 octombrie 2016

Trasee de tramvai deviate

Incepand de astazi, 17.10.2016, din cauza unei avarii la intersectia strazilor Basarabiei cu Mihai Bravu care afecteaza calea de rulare a tramvaielor, traseele 5, 6, si 42 intorc in terminalul din Piata Centrala. Traseul 8 este deservit de un autobuz; graficul acestuia ramane neschimbat..







joi, 17 martie 2016

Încă, pe Tecuci

Conform unui proiect urban, strada Tecuci va fi modernizată şi se intenţionează să se renunţe şi la cel din urmă segment utilizat de transportul electric cu tramvaie, segment care în prezent este folosit de traseul 42 şi pe care poate îl va mai apuca şi 44, după reactivare.

Astăzi, cu KT-ul 1334 la intersecţia străzilor Tecuci cu 1 Decembrie 1918:


marți, 15 septembrie 2015

Liniile de tramvai 5 şi 42 rămân ȋn regim de cursă convenţie

Până la redeschiderea transportului electric spre Bazinul Nou au fost formulate ipoteze şi analizate planuri care să aducă ȋmbunătăţiri serviciilor oferite de Transurb Galaţi. O primă intenţie a fost aceea de a transforma traseele convenţie 5 şi 42 ȋn trasee cu regim normal de funcţionare. Pe urmă s-a găsit o variantă mult mai eficientă, şi anume traseul 6: C.S.G. – Bazinul Nou, destinat publicului călător (fapt ce marchează “pensionarea lui 46”) iar liniile menţionate anterior şi-au păstrat statutul special.
De obicei, traseul 6 este deservit de KT-4D-uri pe când liniile convenţie aparţin ZGT-urilor.
Mai jos, o fotografie de astăzi după-amiază cu ZGT-ul 1256 la traseul 42, surprins la intersecţia străzii Basarabiei cu bulevardul Coşbuc:


joi, 16 aprilie 2015

Liniile 5 și 42 ne cer răbdare

De ceva timp s-a deschis un nou șantier în zona Pieței Centrale, mai precis la intersecția străzilor Traian și Eroilor, șantier aflat în curs de finalizare.

 
Pe strada Traian, șantierul avansează încet dar sigur. S-a amplasat deja o parte din prima joncțiune de racord care urmează să asigure circulația tramvaielor între Piața Centrală și terminalele din Micro 19 și Comat. După finalizarea acesteia se va lucra și la cea de-a doua, care va ajuta la reluarea legăturii dintre Piață și Bazin.







 
Într-un final (mai mult sau mai puțin) glorios, s-a obținuit continuitatea necesară pe strada Basarabiei, la intersecția cu strada Traian. S-a reușit astfel fluidizarea traficului – se circulă pe ambele sensuri – însă nu s-a finalizat lucrarea privitoare la calea de rulare a tramvaielor care coboară spre Bazin. De asemenea, mai trebuie montată și rețeaua de alimentare a acestora.





 
Rămân prioritare lucrările care să permită reluarea traseelor de tramvai către Bazinul Nou (5 și 42). O estimare recentă le presupune active de la începutul lunii iunie. Traseul 36 (deservit în continuare de autobuze) nu mai este deviat: mijloacele de transport care-l deservesc parcurg din nou strada Basarabiei între I.F.R. și intersecția cu strada Mihai Bravu.

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Aproape gata

Suntem la sfârșit de ianuarie iar pe șantierul Traian – Basarabiei, s-a montat calea de rulare necesară tramvaielor care coboară spre S.N.G.; adică pentru liniile 5, 8 și 42.
Mai lipsește un strat de asfalt și conexiunile la rețeaua de alimentare… Între timp, în depourile Transurb-ului, o parte dintre tramvaiele KT-4D se pregătesc să revină la trasee.  
Astăzi, pe șantier:
 





duminică, 9 noiembrie 2014

Jurnalul lucrărilor de infrastructură pe strada Traian (III)

În cursul acestei amieze am trecut din nou pe strada Traian pentru a observa evoluția lucrărilor. De la ultima mea vizită pe șantier lucrurile au evoluat rapid și deja încep să cred că echipele de la MariVila vor reda circulației tronsonul din strada Traian cuprins între farmacia Ținc și Baia Comunală precum și intersecția cu strada Basarabiei (fostă “6 Martie”) până la venirea iernii. Asta ar înseamna, printre altele, revenirea transportului local electric pe ruta spre Bazinul Nou.
Un lucru îmbucurător este acela că s-a început montarea liniei de tramvai pe două segmente din tronsonul menționat anterior. Cu toate acestea, ZGT-urile nu vor deservi traseele 7 și 44 până când nu va fi modernizată și suprafața din strada Traian cuprinsă între Ținc și Piața Centrală.
De asemenea, lucrările de lângă Baia Comunală se apropie de final; urmează inserarea infrastructurii necesare căii de rulare a tramvaielor și realizarea carosabilului după care se va monta rețeaua de alimentare pentru tramvaie.
Să vedem, în cele ce urmează, evoluția șantierului:
 









duminică, 4 mai 2014

Dor de tramvaie…

Ca și Basarabiei, Traian sau Mihai Bravu, strada Tecuci așteaptă și ea revenirea tramvaielor. Din păcate, interesele curente ale edililor vizează alegerile europarlamentare și nicidecum activități urbane… Așa se explică de ce șantierul de pe Basarabiei (de la intersecția cu bulevardul George Coșbuc) a devenit… zonă abandonată iar tramvaie pregătite și verificate ca la carte nu pot servi publicul călător.
Dacă 36 e deservit de motorizate (și se pare că așa va rămâne până la o nouă organizare a rutelor locale), 42 și 44 rămân suspendate. La fel și linia 46 (din motive ce țin tot de lucrări de infrastructură – consolidarea viaductului C.S.G.)
În această după-amiază, pe strada Tecuci, în stația de la Mașniță:
 
Capătul lui 46 (lângă biserica Sf. Mina):
 
Linii și iar linii… amintiri și aspecte care tind să devină amintiri: 


miercuri, 20 noiembrie 2013

La terminalul de lângă S.N.G.


Bazinul Nou și Șantierul Naval Galați au reprezentat mereu un punct economic de maximă importanță în evoluția orașului nostru. Activitatea intensă, desfășurată în aceste incinte, a cerut și a obținut introducerea unui itinerariu de tramvai încă din cel de-al doilea deceniu al secolului trecut…

Anii 70, marcați de marea expansiune industrială, au definit o altă rută pentru legătura electrică spre “valea navală a orașului”: deplasarea directă pe strada 6 martie (Basarabiei). Legătura s-a păstrat și-n prezent. Și dintre toate liniile care își aveau capătul în Bazin, au supraviețuit doar 5, 8 și 42…

Modernizarea tronsonului din strada Basarabiei - cuprins între bulevardul Coșbuc și strada Traian - a determinat înlocuirea temporară a tramvaielor care coborau spre Piața Centrală și Bazin cu autobuze și midibuze.
Astăzi, de exemplu, pe tura I, Den-ul LTO a deservit pentru prima oară linia 8; profesionismul titularului l-a ajutat să se descurce fără probleme pe drumul destinat tramvaielor: