Prezentari mijloace de transport si diverse filmari efectuate din cabinele acestora

Loading...

duminică, 14 august 2016

“10-le” de azi

O altă modificare implementată de la data de 1 august vizează traseul 10: mai concret, capătul de linie specific Gării C.F.R. a fost mutat la Damen.
Traseul 10 a suferit, de a lungul timpului, mai multe schimbări: în epoca de aur, prima sa configuraţie a fost între Micro 19 şi Parc C.F.R., configuraţie ce a respectat-o până la inaugurarea actualei forme a traseului de troleibuz 102, atunci când “10-le motorizat” a devenit “electric”. Finalizarea cartierului Dimitrie Cantemir a cerut mijloace de transport care să asigure legătura cu principalele zone ale oraşului. Şi astfel, la sfârşitul anului 2006, traseul 10 a ajuns să alerge între noul cartier şi INTFOR (fost I.L.T.G.). Sfârşitul acestei primăveri a adus o nouă schimbare în organigrama transportului public… au dispărut operatorii privaţi iar Transurb-ul a primit sarcina de a acoperi întregul oraş. Primul pas a fost cel mai greu. Se numeşte “tatonare” şi cere schimbări. Aş dori să fac o scurtă paranteză şi să mulţumesc călătorilor care au avut răbdarea şi bunăvoinţa de a-şi semnala propunerile şi nemulţumirile în mod civilizat. Dar să revenim la traseul nostru… Ziua de 9 mai, “Ziua Z” a transportului gălăţean, a modificat o parte dintre traseele operate de Transurb şi a adus altele noi. Printre cele modificate, se află şi “10-le” care continuă s-ajungă în cartierul Dimitrie Cantemir dar dintr-o altă locaţie: Gara C.F.R. În absenţa microbuzelor private, propunerea nu s-a bucurat de succes. Angajaţii Damen-ului au cerut o legătură cu grupul de cartiere Micro 19/20/21 care, în trecut, le era asigurată de traseul privat 61. Şi aşa… revenind la “astăzi”, avem un 10 care rulează între Damen şi Cartier Dimitrie Cantemir cu o frecvenţă de 45 de minute între orele de vârf ale zilelor lucrătoare şi 23 de minute în cursul acestora. În week-end precum şi-n zilele ce reprezintă Sărbători Legale, se circulă la o frecvenţă constantă, de 45 minute. Plecările din terminalele curente (Dimitrie Cantemir, respectiv Damen) sunt simetrice – adică au loc la aceeaşi oră.
  
Mai jos:

-traseul 10, amintiri din scurta perioadă în care a deservit Gara C.F.R.:


-din această dimineaţă, pe str. Alex. Moruzzi:


-graficul – simetric şi valabil – până la data de 1 septembrie:


Un comentariu:

  1. As dori sa adaug un detaliu...itinerariul initial pe care a revenit acest traseu a fost intre Univ.Danubius-Francezi-Centru.Apoi terminarea cartierului D.Cantemir a prelungit traseul de la Univ.Danubius spre Cantemir apoi a fost prelungit si celalalt capat din Centru la Intfor o data cu traseul 34.

    RăspundețiȘtergere