Un oraş care încă îşi mai păstrează
caracterul industrial (deşi n-a mai rămas mare lucru din industria de
odinioară) stabileşte programul celor care muncesc. Şi astfel, majoritatea
se trezeşte devreme şi seara, merge la odihnă devreme… Sunt multe lucruri care
ne lipsesc, sunt multe lucruri care trec pe lângă noi şi le lăsăm să treacă
fiindcă… nu avem încredere în cine suntem şi ce putem şi prin urmare, ne
mulţumim cu puţin.
Parcă lipseşte bucuria… sau să fie vorba de pofta de
viaţă, măcinată de banalul cotidian?! Faptul că unele zile par să se repete
după acelaşi şablon?! Lunea e cea mai grea… Fiindcă vine după un week-end de
libertate. Iar vinerea e cea mai frumoasă… Fiindcă anunţă un week-end de
libertate.
În cursul săptămânii, fie vară, fie iarnă, cu puţin
după lăsatul serii, străzile devin pustii iar oraşul se pregăteşte de somn…
Ca-n anii roşii, ani care nu vor să apună şi au
îndoctrinat prea multe creiere. După cum spuneam… un oraş care încă îşi mai păstrează
caracterul industrial (deşi n-a mai rămas mare lucru din industria de
odinioară) stabileşte programul celor care muncesc. Quod Erat Demonstratum.
Într-o seară de ianuarie… cu ZGT-ul 1535 pe “cărările de Nicăieri”:
