vineri, 29 aprilie 2011

Remember 54...

Da, e vorba de fosta linie de tramvai care asigura legătura între Flora şi Piaţa Centrală, linie care a fost desfiinţată odată cu refacerea bulevardului Traian pe porţiunea Baia Comunală – Barieră. Stăm şi ne gândim acum, aşa, într-un mod simplu: traseul 54 ar putea deveni din nou activ dacă s-ar monta liniile de tramvai pe porţiunea dintre Bucovinei şi Basarabiei (o distanţă semnficativă, care, tratată la „nivel european”, adică implicând fonduri şi materiale adecvate, ar face mulţi călători bucuroşi). Dar nu. Deocamdată, studiul de fezabilitate implică rute alternative care nu sunt prea grozave pentru unii gălăţeni care merg la piaţă sau în diferite scopuri în zona centrală... E limpede că traseul 54 a revenit în a doua jumătate a anilor 2000 la cerinţele unor călători (practic a fost reactivat) şi suspendat mai apoi prin 2008, odată cu „marea bulibăşeală de pe Traian”. OK, să zicem că vreţi ca strada dintre Barieră şi Faleză (strada plus prelungirea, desigur) să fie o soluţie optimă pentru decongestionarea traficului de pe Bălcescu; totuşi există şi posibilităţi pentru reactivarea traseului 54: strazile periferice, care cu puţină bunăvoinţă ar putea găzdui un segment de linie modernă, care să nu supere nici riveranii şi nici şoferii.
Din păcate, de la Revoluţie, spiritul gălăţean a spus „NU” dezvoltării infrastructurii destinate tramvaielor. Prea costisitor... Şi pentru ce să alocăm fonduri suplementare?! Pentru ecologie?! Hai că-i bună, prieteni! Banul face legea, aşadar, în momentele cheie, când e bine să ţii cont de cerinţele unor gălăţeni, introduci ceea ce e mai ieftin şi mai rentabil pentru bugetul calicit de interesele meschine (al’de groh-groh şi i-ha nu se satură niciodată, indiferent cât de multă avere ar dosi în setul de ciorapi şi sub saltele) adică linii de autobuze că doar pentru ele nu trebuie reţea electrică sau şine! Bagi motorină, şi... ţin’-te, nene!
Din câte am aflat, prezentul nu vrea s-audă de linia 54. Poate viitorul ne va mai cizela (sau ne va impune să ne cizelăm) şi atunci vom îndrăzni să sperăm la ceva mai bun şi totodată vom înţelege de ce între anii 1970 şi 1985 s-a investit masiv în reţeaua de tramvaie gălăţeană.
Până atunci, iată locul unde traseul 54 îşi pierde continuitatea... Intersecţia dintre Bucovinei şi Traian. Un afurisit de segment a dus la închiderea unei linii... 
Interes? Zero! Deci soluţii? Zero... Q.E.D.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu