miercuri, 6 mai 2015

Încă un lot de Berkhof-uri pentru Transurb Galați

Așa cum a promis, Primăria a achiziționat pentru Transurb Galați încă un lot de 20 autobuze olandeze S.H. model DAF Berkhof SB250. Primele cinci autobuze au ajuns în Autobaza 1 în seara zilei de 4 mai iar în după-amiaza zilei următoare au mai venit două.
Din cele 7 autobuze, două au rulat pentru Schiphol și sunt complet roșii: este vorba de ex-235 și ex-419. Al treilea a purtat numărul 220 pe vremea când lucra pentru GVB Amsterdam iar celelalte patru au activat pentru Novio Nijmegen până în această iarnă, când au fost trimise la den Haag pentru suplinirea serviciilor oferite de tramvaie.
Den Haag a beneficiat de optsprezece autobuze pentru sprijinirea transportului electric. Acestea au primit numerele de parc 401 – 412 și 414 – 420. La Galați, au ajuns deocamdată 401, 402, 403 și 404. Astfel, 401 este ex-Novio 1729, 402 este ex-Novio 1731, 403 este ex-Novio 1732 iar 404 este ex-Novio 1730.
Mulțumesc lui Hugo Richter pentru informațiile oferite!
 


Un comentariu: