luni, 17 decembrie 2012

Vineri, trei ceasuri rele pentru LTT

Trei ceasuri rele concretizate într-unul singur, când motorul lui LTT (Den suplinitor la traseul 102 pentru orele de vârf ale dimineţii) a renunţat să mai funcţioneze în mod corespunzător şi a luat foc. Se întâmpla la doar câţiva metri după plecarea din staţia „Spitalul Judeţean”. Călătorii au părăsit imediat salonul. Nici unul dintre aceştia nu a avut de suferit de pe urma incendiului care tindea să se extindă dacă n-ar fi intervenit alţi şoferi de autobuz cu extinctoarele din dotare, cei de la SMURD precum şi serviciul de Pompieri.
În prezent, LTT se află în parcul Autobazei 1, într-o condiţie tehnică deloc fericită. Motorul a suferit un şoc major şi multe circuite şi echipamente au fost afectate de incendiu.
Refacerea sa este dificilă dar nu imposibilă. Rămâne de văzut dacă soarta îi va fi favorabilă sau îl va desemna donor pentru colegii săi, aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul anilor 2000 cu DAB-ul FPX...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu