duminică, 24 februarie 2013

Noutăţi din depoul de pe Magistrală

Sâmbătă am revenit printre tramvaiele aflate în depoul de pe Magistrala C.S.G., acolo unde ordinea şi curăţenia sunt mereu complementare cu pasiunea şi profesionalismul de care dau dovadă angajaţii acestei unităţi.
E deja ştiut faptul că Tatrele cedează teren mai tinerelor colege olandeze. Acest aspect se poate observa şi-n cadrul depoului, unde ZGT-urile au primit liniile de trafic intens alături de o parte dintre KT-urile care continuă să se afle într-o excepţională stare de funcţionare.
De asemenea, cele două ZGT-uri care aveau nevoie de bandaje noi se află la depoul din Barieră (1256 şi 1263). În prezent se lucrează la ele. Tot în acea locaţie au ajuns şi ultimele două remorci, 1271 (cea a Tatrei 1306) respectiv 1275 (ultima oară trasă de L-ul 1269).
Două dintre liniile de staţionare mediene continuă să găzduiască tramvaie aflate în conservare. Astfel, coloanele care se încheie cu celebrii bondari au în componenţă – în prezent – doar KT-uri; lângă cele pe care le ştim deja (1335, 1337, 1338) au fost trecute colegele 1321, 1323, 1324, 1325, 1328 şi 1341...




ZGT-ul 805 (1527) va fi următorul care va ieşi la locale. Personalul depoului continuă să lucreze la el. Afară, la doar câţiva metri de hala în care se află 805, veteranii 1320 şi 1350 precum şi „bunelul” 1317 (fostul T4D care a purtat numărul 7 şi mai apoi 0075 în vremurile agitate ale sfârşitului anilor 90 şi începutul anilor 2000) sunt pe punctul de a deveni amintiri. Ne-au servit bine dar iată c-a sosit şi acel moment mai puţin plăcut în care trebuie să ne despărţim de ele. Rămân fotografiile ca să le imortalizeze... Pentru toţi cei care le-au preţuit şi pentru toţi cei care au lucrat la ele... din pasiune:













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu