marți, 16 octombrie 2012

A pozat şi Den-ul LTN

Şedinţa foto s-a desfăşurat în urmă cu câteva zile la terminalul de la Metro, pe când acest autobuz deservea traseul 12. Ca de obicei, impresia lăsată a fost pozitivă şi a scos din nou în evidenţă relaţia excepţională dintre titulari şi mijlocul de transport pe care îşi efectuează serviciul. Din păcate, nu toţi călătorii apreciază condiţiile oferite şi nici modul civilizat de abordare al conducătorilor auto...
LTN este veteranul lotului de Den-uri achiziţionate de regia noastră de transport local: „numărul de ordine” cu care a venit, 101, vorbeşte de primul model B96 produs pentru serviciile den Haag iar plăcuţa de serie şi cea uzinală confirmă acest aspect. Se spune că primul sosit este şi cel mai foit. Cu toate acestea, fostul 101 se menţine într-o stare excepţională iar titularii săi susţin că, exceptând schimburile de piese şi echipamente cauzate de uzura normală, nu s-au confruntat cu probleme grave din punct de vedere tehnic. Cum s-a păstrat acest raport? Simplu: un şofer cu adevărat profesionist SIMTE până şi cea mai mică hibă pe care o are maşina sa. O fi ceva nesemnificativ dar care, netratat la timp, poate avea urmări drastice. Conducătorii lui LTN sunt doi dintre acei profesionişti adevăraţi de care vorbeam; autobuzul lor intră la reparaţii imediat ce apare o problemă, oricât de minoră ar fi ea.
Semnul particular ale lui LTN este reprezentat de cele două inimioare Kaufland de deasupra semnalizărilor frontale. În trecut, pentru o perioadă de timp a avut două steguleţe deasupra cabinei, unul specific ţării noastre, celălalt simbolizând Uniunea Europeană. Haideţi să-l vedem la prezentare:
-exteriorul: curat ca de obicei şi neafectat de incidente;




-salonul: întreţinut cu grijă şi presărat cu mesaje care caută să disciplineze călătorii pe parcursul deplasării;












-cabina: prezentabilă şi elegantă:






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu