luni, 14 ianuarie 2013

Îţi mulţumim, JTE!

Ziua de sâmbătă, 12 ianuarie a acestui an, a marcat pensionarea midibuzului Isuzu JTE. Gata. Asta a fost...
Din 1998 şi până în prezent, acest micuţ a fost alături de noi, călătorii gălăţeni, şi ne-a condus spre destinaţiile dorite pe toate traseele deţinute de parcul auto al Transurb-ului. Precum colegii săi, el a debutat la cele mai aglomerate legături ale oraşului (102 şi 11b). Au urmat trasee precum 15, 9b, 20b şi apoi... restul destinaţiilor.
Din a doua jumătate a lui decembrie, 2012, traseul 8b şi-a mutat capătul de linie în Agrogal (IAS Bădălan). Acesta a fost itinerariul pe care JTE l-a primit în dimineaţa ultimei sale zile de activitate.
Prin profesionalismul personalului de la Autobaza 1, JTE s-a retras onorabil din serviciul local, pe propriile-i roate... Poate c-ar mai fi dat un rond măcar pe la Convenţii însă... „i-a expirat buletinul”.
Iată că încă un erou este trecut în rezervă, un erou care a avut parte de o activitate ce a început într-un mod furtunos dar care s-a încheiat într-o manieră nostalgică...
Epoca Isuzu e aproape de apus: mai sunt cinci supravieţuitori.
Mai jos, două fotografii cu ambiţiosul JTE, realizate în cursul anului trecut...



2 comentarii:

  1. Offf,imi pare rau ca atunci cand am fost in Galati nu m-am urcat pentru o ultima oara in JTE(era pe traseul MIcro 19-Stadion Otelu).As vrea sa va corectez:mai sunt 6 Isuzu(EEJ,EEL,XDL,XDN,YRB si YRD).
    Deprodio.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. XDL are ceva probleme de natura tehnica... In prezent, este absent si nu pot oferi informatii precise despre soarta lui.

      Ștergere