sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Compromisul din Piaţa Centrală

Necazul vatmanilor şi al conducătorilor de autobuze care erau siliţi să împartă acelaşi terminal în Piaţa Centrală a luat sfârşit odată cu introducerea unei alte devieri pentru traseul 11: capătul de linie al acestuia a fost din nou mutat în locul de staţionare al colegilor motorizaţi care deservesc legăturile 12 şi 15 iar revenirea pe Traian se realizează prin înscriere la stânga, pe strada Tecuci.
Soluţia adoptată limpezeşte astfel brambureala din terminalul destinat tramvaielor. Mă simt însă dator s-adaug două observaţii:
-Poliţia ar trebui să supravegheze traficul în această zonă şi sa sancţioneze conducătorii care îşi parchează autoturismele la voia întâmplării;
-sper, asemenea unui bun cetăţean ce iubeşte ordinea şi disciplina, să văd un terminal amenajat corespunzător în Piaţa Centrală, atât pentru tramvaie cât şi pentru autobuze, midibuze şi microbuze private.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu