luni, 19 noiembrie 2012

Jurnalul lucrărilor de infrastructură pe tronsonul Asachi – Oţelarilor: şi repede, şi bine!

Duminică dimineaţă am vizitat din nou şantierul deschis de cei de la Tancrad pe cele patru străzi ale urbei noastre. Mi-a plăcut ceea ce am observat. În speranţa că părerea mea nu supără pe nimeni, îndrăznesc s-afirm că Tancrad-ul este una dintre cele mai serioase şi mai ambiţioase firme care s-a ocupat şi se ocupă de „face-lift”-ul oraşului nostru!
Bulevardul Oţelarilor
-lucrările au avansat într-un ritm alert din dreptul Oficiului Poştal 13 şi până în dreptul benzinăriei de lângă Altex. Traseul 10 încă mai poate întoarce la Dacia... La fel şi traseul privat 63. Celelalte linii de maxi-taxi (60, 61, 64) preferă să întoarcă – în actuala conjunctură – la „Lupul de Mare”.










Strada Stadionului
-e gata în proporţie de 95%! Curând va fi deschisă traficului în mod integral însă tramvaiele şi autobuzele vor întârzia s-o sărbătorească...









Strada Frunzei
-sau, mai precis, al doilea segment (după cum am mai precizat) care va fi redat circulaţiei din tronsonul de activitate amintit anterior. Modernizarea marchează aici un procent de 70%;










Strada Asachi
-e singura porţiune din lucrare care va suporta modificări majore ale gestionării traficului: activitatea tramvaielor se va desfăşura pe mijlocul căii de acces, fapt deja vizibil:











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu