Epoca gălăţeană a midibuzelor de mică şi medie capacitate s-a deschis cu „gâgâlicile” Isuzu, achiziţionate între anii 1998 – 1999. Transportul local din urbea noastră s-a bucurat de 26 astfel de exemplare, asamblate în Turcia cu profesionalism; păcat ar fi să nu recunoaştem meritul celor care le-au adus la viaţă! După primii ani de transport cu mult peste limita admisă la traseul 102, urmat mai apoi de 11b, 9b şi 20b, micuţele Isuzu ar trebui considerate eroine!
Fizica precum şi chimia susţin că nu pot fi fabricate două produse similare; putem discuta însă despre „cele mai bune produse dintr-un lot”. Raportându-ne însă la cariera midibuzelor Isuzu, nu putem exclude un alt factor decisiv, şi anume implicarea personalului de întreţinere de la Autobaza 1.
Au trecut ani şi ani... Tragem o linie şi însumăm (cu bune şi cu rele): în pofida activităţii intense, toate Isuzu-urile şi-au îndeplinit termenul de funcţionare, stabilit de producători; majoritatea l-au depăşit, continuând să ofere prin ambiţia lor, siguranţă şi comoditate călătorilor.
Azi mai avem în serviciu 8 midibuze Isuzu care continuă să respecte, cu ajutorul mecanicilor şi electricienilor de la Autobaza 1, normele de funcţionare şi siguranţă impuse de verificările I.T.P. Acestea sunt: WZH (singurul supravieţuitor din lotul de 11 temerari achiziţionat în 98), YRB şi YRD (doi ambiţioşi din al doilea lot de patru exemplare), EEJ şi EEL (încă doi din... patru), JTE (colegul său ne-a părăsit de multă vreme), XDL şi XDN (doi activează, doi au fost deja casaţi).
În parcul rece, lucrurile s-au schimbat de la ultima mea incursiune: cu o singură excepţie (DWR), DAB-urile introduse la casare au devenit... mici grămăjoare de tablă iar Isuzu-urile donoare din primele linii, cu altă excepţie (XDM), au fost cazate pentru descompletare:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu