vineri, 30 decembrie 2011

Moş Crăciunii de la Autobaza 1

Conducerea Transurb-ului a împodobit un tramvai... Am mai spus, este vorba de ZGT-ul 1252, pe care l-am prins „nefinisat” în poza pe care am realizat-o pe strada Stadionului.

Aşteptam replica şoferilor de autobuz de la „Unitatea” din „Capătu’ lu’ Coşbuc” fiindcă ştiam că există două persoane care vor acorda un interes maxim Sărbătorilor de Iarnă! Acestea – tată şi fiu – lucrează pe aceeaşi maşină şi au reuşit, şi-n această iarnă, să aducă un plus de apreciere în ochii călătorilor! Sincer să fiu, şi eu am rămas impresionat atunci când m-am urcat, în seara asta, la bordul mijlocului de transport pe care aceştia îl conduc: am remarcat exact imaginea pe care edilii noştri n-au reuşit s-o creeze „umilului nostru oraş”, imagine care, ne-a fost oferită de aceşti doi titulari care îşi respectă meseria, Sărbătorile de Iarnă şi care, în limita posibilităţilor lor, au încercat s-aducă un zâmbet şi o mulţumire călătorilor care au păşit peste... cele trei praguri ale DAF-ului LTN.
Pentru un moment, am uitat de greutăţile pe care acest an mi le-a scos în cale; şi ştiu că nu sunt singurul „vrăjit” de decorul de basm pe care titularii lui LTN l-au oferit, prin bunăvoinţa şi respectul lor, atât faţă de meseria pe care o prestează cât şi faţă de omenire!
Ei s-au implicat, ei au petrecut două zile în Autobaza 1 pentru a ne oferi un moment specific Sfârşitului de An! Ei speră că 2012 va fi mai bun... Pentru toţi! Da, avem nevoie de credinţă, avem nevoie de o vorbă bună...!
Ceea ce vedeţi în pozele postate mai jos, este meritul a două persoane! Decizia le-a aparţinut şi iată că rezultatul oferit s-a bucurat şi continuă să se bucure de succes! Din economii, pe suportul apărătorii drepte din salon, lângă vârful de brad original, cei doi şoferi au pus bomboane de care s-au bucurat copiii! Apărătoarea aceea va găzdui mai multe bomboane şi-n cursul zilelor următoare...!
La anul, de Moş Crăciun, titularii LTN-ului promit o atmosferă mult mai frumoasă... Ştiu, de pe acum, c-aşa va fi! Atâta vreme cât Autobaza 1 va avea astfel de oameni, pasionaţi de meseria lor, imaginea transportului local va avea mereu de câştigat!
Voi menţiona, în cadrul acestei postări, că DAF-ul LTN este una dintre maşinile care excelează prin curăţenie; indiferent de ruta primită, acest mijloc de transport este mereu curat şi parfumat!
Drept concluzie...?! MULŢUMIRI PENTRU LECŢIA DE BUNSIMŢ, PENTRU FAPTUL CĂ NE AMINTIŢI CE ÎNSEAMNĂ SĂ... FIM OAMENI!
Cu această ocazie, vă doresc, dragi cititori, SĂRBĂTORI FERICITE ŞI UN AN NOU CU SĂNĂTATE ŞI CÂT MAI MULTE ÎMPLINIRI!












LTY , decorare minoră...

... dar de bun gust!
Tot autocolantul roşu; fâşii subţiri, simetrice, pentru prima şi ultima uşă, „dreptunghiuri” decupate până la nivelul primei serii de geamuri pentru uşa mediană.
Iată-l pe LTY în poza de mai jos, efectuată astăzi, la plecarea din staţia „Potcoava de Aur”:


Un nou candidat pentru autocolante

Se ştie: unele DAF-uri primesc autocolante roşii pentru decorare, altele... pentru a li se acoperi fisurile din geamurile canatelor (şi a împiedica desprinderea acestora).
După LTE şi LTB, iată că a... venit rândul lui LTL. Ce va fi, geam nou sau autocolant roşu?



miercuri, 28 decembrie 2011

Facilităţi în... „anul alegerilor”

E destul de greu de judecat dacă facilităţile acordate pensionarilor, pe toate liniile mijloacelor de transport, facilităţi care au fost valabile în anii din urmă (mai puţin anul ăsta) este un efort pertinent din partea conducerii Transurb sau doar o altă maşinaţiune politică, desprinsă din pilda aceea cu... „ieri a fost rău, azi e mai rău, mâine revenim la cum a fost ieri, deci iată prilej de bucurie!”. Gurile rele vorbesc de-o strategie electorală, pusă la punct din timp... „Hai să facem din 2011 un an de coşmar pentru a-l ridica pe 2012 la nivelul lui... 2010”.
Dar, cum vocea târgului e slobodă şi nu grăieşte întotdeauna adevăr (aplecându-se spre bârfă) şi, în plus, cum doar faptele concrete contează, n-are rost să ne pierdem prin birocraţie fiindcă... presupunând c-am scoate-o, într-un târziu, la capăt (vorba celor de la Vank), n-am schimba absolut nimic!
Iată, în această privinţă, un articol de presă postat în cotidianul local „Monitorul de Galaţi”: http://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/transport-gratuit-pe-toate-liniile-pentru-pensionarii-de-peste-65-de-ani-10021.html
Ah, şi o poză cu XDO, o poză veche (aparţinând acestui cotidian) pentru cei interesaţi:


marți, 27 decembrie 2011

În faţa Gării C.F.R.

La ceas târziu, în aşteptarea trenului...  

613, în aşteptare

624 a ieşit de ceva timp la locale dar, din păcate, nu toate MAZ-urile sunt funcţionale: de Sărbători, 613 a aşteptat un electromotor nou, pe care, Moş Crăciun – se pare – c-a uitat să i-l aducă.
Sperăm ca autobuzul să revină cât mai curând în peisajul urban, alături de titularii săi!
Mai jos, o fotografie a acestui autobuz din arhiva mea, fotografie realizată în luna iulie a lui 2010:


duminică, 25 decembrie 2011

Bilete & abonamente Transurb

În urma unor discuţii avute cu prietenii mei, a rezultat faptul că unele persoane nu au habar de facilităţile oferite de regia locală de transport... Asta, la o primă analiză furnizată de serviciile personalului de la Control-Trafic (concretizată de presa noastră cea de toate zilele!)
Dragi călători, de ce să riscaţi?! E păcat să fiţi „încondeiaţi” pentru un minim de bun-simţ! De ce să generaţi un circ ieftin în mijloacele de transport când puteţi opta pentru... facilităţile unei deplasări în comun bazate pe respect, responsabilitate şi corectitudine?!
În sprijinul orânduielii stabilite de operatorul nostru urban, vă ofer – încă odată – următoarele informaţii:

Dragi concitadini, n-are rost să vă faceţi de ruşine pentru o... sumă modică!

„Recuperatorul” 624

De când a ieşit de la Reparaţii, acesta doreşte să demonstreze că mecanicii au făcut – încă odată – o treabă bună, demnă de apreciat... Prestaţiile lui 624 de la liniile 11, 17 şi 19 susţin munca profesionistă a acestora!
În prezent, toate MAZ-urile 203 sunt funcţionale.
Foto: 624 în această seară, la traseul 17, surprins la plecarea din staţia de la Judeţean.


DWM cel ambiţios

Face parte din primul lot de DAB-uri trimise de danezi şi, fără nici o modestie, este „number one” dintre toate cele 20 de DAB-uri achiziţionate de Transurb Galaţi!
Motor excepţional, defecţiuni minore, şoferi pasionaţi de meserie; fostul 2914 danez, actualul DWM gălăţean, îşi anunţă o prezenţă fructuoasă şi totodată îndelungată în regimul nostru local. Acesta este, totodată, unul dintre puţinele DAB-uri care şi-au păstrat băncile rabatabile din zona mediană şi sistemul de iluminare interioară, exterioară şi agabaritică active integral!
După apariţia MAZ-urilor, titularii lui DWM au trecut pe 624. Ambii au lăsat o maşină perfect funcţională, preluată mai apoi de un coleg responsabil, cu vechime, care a apreciat şi continuă să aprecieze dedicaţia profesioniştilor de la uzinele din Silkeborg.
DWM n-a făcut capricii majore până acum; a primit un strat de vopsea, câteva intervenţii minore în urma unui RK substanţial şi... cam atât! În prezent, deserveşte orice traseu local, destinat mijloacelor de transport de mare capacitate...
În cursul acestei seri a rulat la 31 care, după „concedierea” taxatorilor, a devenit una dintre cele mai dificile linii de transport asigurate de Transurb Galaţi. Iată-l fotografiat la peronul din Micro 19, înainte de plecarea într-o nouă tură:

PNO la datorie (şi) de Crăciun

Spuneam, într-una din postările anterioare, că după o reparaţie capitală a motorului, PNO a revenit la locale şi convenţii cu mult chef de viaţă. Abia astăzi am reuşit să-l fotografiez după marea sa revenire, şi asta fiindcă programul lui de funcţionare este diversificat: de la un traseu intră la speciale, apoi revine în circuitul urban dar la o altă linie... iar uneori, între aceste schimbări, ia o mică pauză în autobază (treaba asta de numeşte ranforsare (R)).
Astăzi, PNO a ieşit, pe tura 1, la traseul 11. E bine ca Rocar-ul să aibă măcar unul dintre reprezentanţi la trasee şi-n această Zi de Sărbătoare. Asta ca măcar cei care cunosc ultimele realizări ale uzinelor bucureşte să-şi amintească de... „ce-am fi putut avea şi noi şi ce progrese în materie de transport local am fi putut face”!



miercuri, 21 decembrie 2011

De Sărbători

Primul mijloc de transport care „iese în evidenţă” (într-un mod plăcut) în acest an este ZGT-ul 1252. Mi-ar fi plăcut să-l văd pe tot împodobit cu ghirlande luminoase... Poate chiar va fi!
Iată-l în fotografia de mai jos, surprins în cursul acestei seri, pe strada Stadionului. Felicitări celui/celor care l-a/l-au decorat şi sper să vedem mai mult!
Dacă edilii noştri n-au făcut prea multe pentru a reda atmosfera specifică Sărbătorilor de Iarnă, iată că există oameni care încearcă să aducă un plus de farmec specific tradiţiei, oameni pasionaţi de meseria lor. Sincere felicitări!
Autobaza de pe Magistrală a dat startul de Sărbători... Aşteptăm replica şoferilor de la Autobaza 1!


luni, 19 decembrie 2011

Cu DAB-urile la analiză

Păcat ar fi să nu recunoaştem că autobuzele DAB nu şi-au făcut pe deplin datoria... Unii, „din domeniu”, le-au considerat echivalentul vestic al DAC-urilor noastre, 112 type; alţii le-au ridicat în slăvi şi... pe bună dreptate!
De când le-am avut pentru prima oară în regimul nostru local, de când am călătorit pentru prima oară cu ele, am înţeles – majoritatea – că aceste autobuze caracterizează o perioadă de tranziţie, şi anume aceea dintre „lâncezirea de la început de deceniu” şi „promisiunile unei noi organizări”. Da, recunoaştem (fără pic de ironie, pe bune)... Aşa a fost!
Rolul DAB-urilor a fost preluat de MAZ-uri şi DAF-uri... dar asta nu înseamnă că ingineria daneză n-are un ultim cuvânt de spus! Transurb-ul foloseşte 13 dintre cele 20 de autobuze DAB, achiziţionate în 2007. Majoritatea la speciale.
Asta nu înseamnă că n-avem şi DAB-uri care continuă să bifeze ture în regimul local; DWM (cel mai activ şi mai foit DAB din ambele loturi achiziţionate de Transurb), DWO („asamblat” pentru trasee), FPV („răsfăţatul” tuturor „gălbejitelor vestice”), FRD („barbarul” cu un RK major şi... suficient) sunt „eroii” care ne poartă deseori, la destinaţie.
Pe lângă acestea, mai apar ajutoare precum DWP, FPU, FRA şi FRC... dar destul de rar, datorită sarcinilor încredinţate singurului şofer titular „din dotare” (per tură).
În prezent, am pierdut patru DAB-uri şi încă trei aşteaptă deciziile celor „în drept”... Toate trei au probleme cu motorul. Acestea sunt: DWK, FPY şi FRE.
FPY e ultimul din acest trio... DWK şi FRE au cedat în vara acestui an (mai întâi FRE, pe urmă colegul său). Toate aşteaptă... rezultatul final; cine moare şi cine merge mai departe.

Amintiri... din primăvară

Căutând prin arhiva mea de fotografii despre transportul local din Galaţi, am descoperit încă o... amintire cu DWI: 21 aprilie, 2011, tura 2, la 104... Ah, ce vremuri!
Iată de ce spun, dragi pasionaţi (şi nu numai!) că fiecare fotografie contează: a fost cândva, rămâne în amintire...


vineri, 16 decembrie 2011

PNN, de serviciu la 102

Ceea ce a mai rămas din industria autohtonă de autobuze, la Galaţi se poate număra pe degete, cu condiţia să ştii să numeri până la trei. În altă ordine de idei, TZG (1996), PNO şi PNN (1997). Dintre acestea, cele două Rocar-uri de Simon continuă să facă treabă excepţională, ambele fiind utilizate atât la traseele cu flux mare de călători cât şi la cursele speciale. De menţionat că PNO a revenit de ceva timp în circuitul local (după ce i s-a reparat motorul).
Astăzi, PNN a optat pentru un traseu cu destulă bătaie de cap: 102. Faptul că acest mijloc de transport, cu 14 anişori la activ, este introdus la una dintre cele mai aglomerate itinerarii ne arată faptul că Rocar-ul a făcut multe produse de calitate, care iată că-i poartă numele după aproape nouă ani de la desfiinţare. Şi da, colaborarea cu italienii a adus acel plus de unde am fi avut ceva de învăţat... dacă s-ar fi dorit.


Zi stresantă pentru EEJ

Uneori, din lipsă de maşini disponibile, veteranii ies la trasee dificile. Astăzi, la ora de vârf, a fost măcel în două midibuze Isuzu, unul ieşit la traseul 19, celălalt la traseul... 104. Printre călătorii care doreau s-ajungă în Ţiglina III mă aflam şi eu.
Răbdarea noastră a fost răsplătită cu-n drum ca-n vremurile străvechi, când ne-am îmbrâncit şi ne-am îngrămădit pentru a încape cât mai mulţi. Sărmanul EEJ a urcat dealul de la bănci cu viteza melcului ambiţios şi a scos din această sforţare trâmbe de fum gros, negru... tot ca-n vremurile străvechi. Motorul lui e mult prea obosit pentru un asemenea traseu; bănuiesc că anul următor va fi unul dintre primele candidate la casare.  
Şi şoferul a avut parte de destulă băşcălie din partea călătorilor. E drept că nimeni nu l-a scos pe bietul om vinovat de faptul că vine la ora de vârf, la un traseu destul de aglomerat, cu-n chirpic târâitor. „Dom’le, te aştept de peste douăzeci de minute! Au trecut trei de 11, trei de 105, doi de 102 şi acu’ vii şi matale cu tărăboanţa asta mică”, a fost una dintre replicile generatoare de... haz de necaz.
Iată-l mai jos pe EEJ, la ora 14, în staţia din Ţiglina III (capătul de linie).

marți, 13 decembrie 2011

Ceaţă şi... reflexii

Mijloc de decembrie... încă n-a nins. E doar ceaţă şi umezeală.
Foto 1 şi 2: la terminalul din Micro 19 (1280 si 1403):


Fără taxator la 31

De ceva timp, conducerea Transurb-ului a renunţat la postul de taxator pentru linia care uneşte Micro 19 de gara Barboşi. Din păcate, această măsură a determinat ca linia menţionată să devină din „favorita” şoferilor un itinerariu dificil, unde nu mai există îngrămădeala de pe vremuri... Pe lângă faptul că s-a stins şi bruma aceea de respect pe care o mai aveau „cowboy-ii” de la periferie atunci când dădeau cu ochii de taxator, mulţi îndrăznesc să călătorească ilicit fiindcă ştiu că organele de control nu-şi fac apariţia la acest traseu. De asemenea, se merge uneori şi pe principiul primitiv, totodată bizonic, de intimidare a şoferului în cazul în care îndrăzneşte să pomenească de plata călătoriei. 
De când lipseşte taxatorul, autobuzele care aleargă la 31 au devenit (şi) mai murdare: pungi de chipsuri, coji de seminţe, ambalaje, sticle şi multe alte deşeuri sunt împrăştiate pe podelele şi banchetele din saloane, semne clare ale unei educaţii demne de copita vacii. Asta ca să nu mai adăugăm mirosurile profunde de transpiraţie, bălegar sau cele provenite de la cetăţenii certaţi cu apa (rău de tot!), mirosuri care se imprimă în banchete.  
Discutam, în cursul zilelor trecute, cu câţiva prieteni şoferi despre noul aspect oferit de traseul 31... Ei bine, nu e chiar nou dar poate fi considerat un pas înapoi în... ceea ce înseamnă stăpânirea fraudei şi a golăniei unor călători!
Economic vorbind, s-a făcut o reorganizare pentru a se mai reduce din cheltuieli şi totodată, pentru a se gestiona mai bine bugetul Transurb-ului; practic... avem „scurgeri” de natură financiară la traseul 31, un plus de stres pentru şoferi şi un plus de debandadă în ceea ce priveşte sarcinile călătorilor.
Probabil că nu se va întreprinde nimic în această direcţie, atâta vreme cât încasările de la 31 vor justifica salariile pe care le-au avut taxatorii.

vineri, 9 decembrie 2011

Riscuri inutile

Gata, a căzut „mica afacere” cu bilete utilizate de călători şi predate, mai apoi, şoferilor care conduc... orice în afară de MAZ-uri. S-a „înţepat” conducerea şi asta fiindcă – din câte se zice – s-au apucat călătorii să sune la sediu şi să reclame faptul că au primit bilete uzate. Deh, cunosc povestea şi, din punctul meu de vedere, îi înţeleg atât pe şoferi cât şi pe călători. Fără supărare... Motivele care mă determină să fiu imparţial în această poveste au fost prezentate în două postări anterioare şi, prin urmare, n-are rost să le repet.
Dar, ceea ce voi sublinia din nou, va fi riscul inutil pe care mulţi călători şi-l asumă atunci când nu perforează/nu cumpără biletele de transport. În cazul în care nu ştiaţi, la autobuzele şi troleibuzele MAZ, perforatoarele pot fi blocate din timp. Aşadar, nu riscaţi!
Pentru a se evita frauda din... ambele părţi, conducerea a stabilit ca orientarea perforatoarelor mecanice cu care sunt dotate mijloacele de transport să fie schimbată în fiecare zi, la intrarea în tură. Aşadar, metoda aceea veche, „implementată” de şcoleri şi mai apoi de liceeni şi studenţi, nu mai dă roade. Vremurile vechi s-au dus... E timpul să ne schimbăm mentalitatea. Chiar trebuie să ştim mereu de frica angajaţilor de la Control Trafic şi a Jandarmeriei pentru a fi fair-play în această societate?! Chiar... altfel nu se poate?!

Traseul 16 – o nouă propunere

 După cum s-a observat de când a fost dat în folosinţă şi până la începerea lucrărilor ISPA de lângă IVAS, traseul 16, în formatul ales, nu s-a bucurat de un număr prea mare de călători. E drept, această rută a luat naştere ca urmare a propunerilor primite la sediul regiei noastre de transport în comun dar itinerariul n-a fost unul care să justifice raportul principal dintre încasări şi consumul de motorină.
Prin urmare, la o primă analiză, ajungem la concluzia că zona „privată” de operatorii de transport din urbea noastră (privaţi sau „de stat”) este cea cuprinsă între Trecere Bac şi strada Brăilei. Dat fiind:
-fluxul de mijloace de transport;
-fluxul de călători;
-acoperirea zonelor de interes funcţie de frecvenţă;
-consumul de carburant;
-numărul de persoane care vin... „de peste Dunăre” la noi în oraş şi implicit, locaţiile vizate de acestea,
ajungem la concluzia că ruta cea mai bună pentru traseul 16 ar fi o legătură între cartierul Dimitrie Cantemir şi Trecere Bac cu deplasare pe bulevardul Oţelarilor şi strada Stadionului şi, de asemenea, cu intrare la Real şi Selgros.
Fireşte aici naşte întrebarea logică „De ce aşa?”. Să vedem ce păreri am cules până acum, păreri care să justifice această propunere:
-majoritatea precupeţilor de la Zaclău (precum şi din zonele învecinate) preferă, pentru vânzarea produselor sau pentru cumpărături necesare, „de la oraş”, două zone: Piaţa Ţiglina şi Pieţele din Micro 19, 20, unde produsele se bucură de preţuri mult mai bune decât în Piaţa Centrală;
-suplinirea transportului în comun în cartierele 19 şi 20, pe porţiunea pe care, în prezent activează doar linia 10, cu o frecvenţă destul de nefericită;
-asigurarea legăturii dintre locuitorii cartierului Cantemir şi principalele supermarket-uri/hypermarket-uri din vecinătate (Billa 1, Kaufland, Real, Selgros);
-asigurarea transportului unor elevi din cartierele Micro 19 şi 20 spre unităţile de învăţământ din Ţiglina I precum şi din Complexul Francezi (ruta este foarte apropiată de aceste unităţi şi ar decongestiona organigrama actuală a repartiţei autobuzelor pe rutele deja existente);
-acoperirea zonei de „eficienţă” pe care a avut-o traseul 23 (singura care nu a avut de suferit – propriu-zis, ca statistică – din cauza graficului liniei private 84. Deşi pe porţiunea amintită, cele două linii erau suprapuse);
-propunerea prevede, de asemenea, utilizarea acestui traseu între orele 6:00 şi 18:30, când traficul de călători este optim.
Poate că o nouă organizare a lui 16 ar aduce un plus de câştig Transurb-ului şi implicit, celor care apelează la serviciile sale.   
*foto: pe vremea când 16 era activ şi deservit de Isuzu-uri şi Prestij-uri...

vineri, 2 decembrie 2011

DWO îşi ia revanşa

DAB-urile au început să apară tot mai rar în circuitul local... Din 20 de autobuze daneze, doar trei continuă s-apară aproape zilnic la trasee: DWM, DWO şi FRD. De remarcat că, dacă DWM preferă traseele cu un flux mediu de călători, celelalte două nu se dau înlături de la marea agitaţie urbană a lui 11 sau a cuplei 102/105.
FRD a avut ceva probleme cu motorul prin 2009... După cele câteva luni de lâncezire în parcul autobazei 1 n-a mai cauzat decât probleme minore, specifice vârstei. DWM a avut, până acum, o activitate „liniară”: maşina continuă să se comporte exemplar şi cred că este cel mai bun DAB din ambele loturi achiziţionate de Transurb.
DWO a avut destule suişuri şi coborâşuri în activitatea de până acum, desfăşurată în mediul gălăţean. Spuneam, într-o postare anterioară, că această maşină a primit motorul colegului DWR (intrat la casare) fapt ce l-a făcut apt pentru „greul localelor”, alături de DAF-uri şi MAZ-uri. După o perioadă de linişte şi „boierie” pe la speciale, DWO a revenit în circuitul urban, c-o preferinţă spre itinerariul pe care l-a deservit de când a ieşit prima oară din autobază, sub simbolul Transurb-ului: traseul 102. Ei bine, acum, conform modificărilor operate de regia de transport, acest DAB rulează deseori la cupla 102/105, cuplă pe care o deserveşte fără probleme, chiar şi-n cursul orelor de vârf.
Aşa a fost şi azi... Iată-l pregătit să plece într-o nouă cursă, de la capătul de linie din Micro 19:


joi, 1 decembrie 2011

De Ziua Naţională a României – transport local parţial blocat

Datorită manifestărilor specifice acestei zile de sărbătoare, între orele 10 şi 13 circulaţia mijloacelor de transport a fost parţial oprită; conform comunicatului Transurb, în intervalul amintit se circulă fără restricţii pe traseele 17, 26, 31 şi 34. Celelalte linii de autobuz sunt blocate, la fel şi cele de troleibuz. După ora 13, circulaţia mijloacelor de transport va fi reluată cu graficele specifice unei zile de week-end.
Aşadar, trei ore de linişte pe strada Brăilei... Doar Cobra UEE – transportând fanfara militară, două midibuze Prestij la 34 şi Isuzu-ul JTE, tras în capătul staţiei de la Potcoava de Aur pentru a asigura transportul meşterilor spre locaţiile închiriate au sfidat programul.
În mod paradoxal, nu s-au găsit rute ocolitoare pentru autobuze dar s-au găsit pentru... maxi-taxi. Acestea au circulat nestingherite în intervalul de pauză stabilit pentru mijloacele Transurb-ului.




miercuri, 30 noiembrie 2011

Trafic...

Astăzi, fiecare sărbătoreşte, aşa cum crede de cuviinţă Sf. Andrei care este nu numai patronul spiritual al ţării noastre ci şi cel al oraşului Galaţi. Conştienţi de aceste semnificaţii, am înclina să credem că Galaţiul a organizat... ah, cum se spune... cireaşa de pe tortul festivităţilor dar n-a fost chiar aşa. De câţiva ani tot aşteptăm să vedem un suflu nou în ceea ce priveşte începutul sărbătorilor de iarnă dar edilii nu ne surprind cu nimic mai mult decât clasicul program pe care-l ştim de ani de zile...
Din punct de vedere al traficului, înregistrăm însă un plus: dacă în urmă cu doi ani circulaţia era sistată pe Brăilei şi, parţial, pe Domnească şi dacă anul trecut s-a circulat... printre oamenii care defilau pe carosabil, sub privirile îngăduitoare ale Poliţiei şi Jandarmeriei, anul ăsta, traficul a primit undă verde pe tot parcursul festivităţii. C-aşa e frumos într-un oraş dintr-o ţară aflată sub oblăduirea U.E.
Prin urmare, autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele au fost la datorie deşi, datorită fluxului mare de maşini şi a îmbulzelilor din intersecţii sau din preajma intersecţiilor de pietoni, au înregistrat întârzieri semnificative. Ca de obicei, cel mai dificil traseu a fost cupla 102/105. Culmea, în cursul serii au căzut două troleibuze şi au trebuit făcute joncţiuni... În altă ordine de idei, şoferi care trebuiau s-ajungă acasă au rămas la program, pentru substituiri. Datorită numărului mare de călători, la cupla menţionată s-a făcut o înţelegere de moment: la 105 s-a pornit cu două autobuze de la capăt de linie (al doilea şi-a sincronizat graficul cu primul) pentru a transporta pasagerii... Principiul a dat roade: nu s-au înregistrat întârzieri prea mari. Încă odată, atrag atenţia că, dacă Transurb-ul ar fi avut articulate, lucrurile ar fi stat şi mai bine! Prin urmare, continui să sper că în viitorul apropiat, cu ocazia unor noi achiziţii, conducerea societăţii de transport local va avea pe lista necesarului şi un grup de autobuze de mare capacitate!
Să vedem însă şi câteva fotografii din trafic, realizate din cabina unui autobuz:








luni, 28 noiembrie 2011

MKN sau... încă o chemare spre pasiunea şoferiei

De la achiziţie şi până în prezent, Prestij-ul MKN a avut noroc de titulari care l-au menjat şi care au ştiut cum să-l pună în valoare... Iată un set de fotografii recente:






joi, 17 noiembrie 2011

LTW – o altă maşină preţuită de conducătorii săi

Spuneam mai demult că Den Oudsten-ul LTW (ex HTM 115) este una dintre maşinile preţuite şi totodată întreţinute corespunzător de titulari. Pe lângă curăţenia din salon şi modul profesionist de conducere, şoferii au adăugat câteva... particularităţi care, cel mai bine se pot observa „dinăuntru”:
-o perdeluţă discretă, menită să evite, pe cât posibil, parfumul „de vegetale sau de... băubile cu multe grade” al unor călători;
-un plus în rândul oglinzilor care „pârăsc” activitatea din salon;
-o gestiune civilizată a cabinei şi...
-o protecţie necesară pe oglinda lateral-stânga, de orientare esenţială în trafic.
Am scris şi am să mai scriu odată: Den Oudsten-urile B 96 sunt cele mai bune maşini pe care le-a avut vreodată Transurb-ul şi, dacă s-ar ţine cont de părerile şoferilor, conducerea ar trebui ca – în viitor – să opteze pentru noi loturi de astfel de bijuterii! În urma unor discuţii avute cu o parte dintre şoferii care beneficiază de aceste modele, vă pot spune că Den Oudsten-urile n-au avut, până acum, nici o cădere majoră!
O mare parte dintre cei care au onoarea să le conducă s-au implicat şi se implică aşa cum pot mai bine pentru a le... face să strălucească! Dacă toţi cei repartizaţi pe aceste bijuterii ar fi conştienţi de ceea ce „poate şi marchează” un asemenea model...